Ce mai zice .. CEFI
1 iulie 2010
NEMA TELEVIZARI
Asta ni se intampla, daca am avut tupeul, neobrazarea si lipsa de respect pentru punctele acumulate de Steaua Rosie in ultimii 50 de ani si am castigat pentru a doua oara campionatul. 2 campionate, 3 cupe e mult prea mult pentru baietii rai din capitala rautatii din sud-estul Europei. Ia mai stati voi pe net, bozgorilor si chiorati-va pe site-uri obscure sa va vedeti echipa, ca mai mult nu meritati. Noi stam linistiti in fotolii si dupa cate o jumatate de ora de stiri despre Steaua si Dinamo mai vedem si cate un meci intreg, asa sa va facem in ciuda.
Stau si ma minunez, desi asta se intampla in fiecare an si tot mai sper ca poate se va schimba ceva si in tara asta nenorocita, la modul in care se face presa sportiva in Romania. Putem citi despre Steaua si ce contine micul dejun sau cina, ce viseaza Piturca noaptea, ce model de laptop are, aproape ca ni se va spune si ce antivirus foloseste, daca ar fi surios vreun suporter al sau sa afle. La fel si cu Dinamo, ni se prezinta o galerie foto cu aproape 100 de poze din plimbarea dinamovistilor cu un telescaun si cu fel de fel de poze personale, de care si familiile lor cred ca s-ar plictisi dupa cateva rasfoiri. Rapidul este si el rasfatat, nu se stie de unde sare iepurele, cine salveaza onoarea capitalei in sezonul ce urmeaza: a sosit scamatorul Sumudica, care a reusit sa-l "fure" pe Cassio, un jucator dorit de CFR, dar despre care s-a spus din partea conducerii clubului ca nu prezinta interes, aflandu-ne atunci pe pista Bjelanovic. Orice ziar de sport in aceste zile de intens Campionat Mondial contine cam 50 % "stiri", barfe, "analize" despre "granzii" fotbalului romanesc, in timp ce despre campioana Romaniei daca apare o pagina e deja mult, pe langa faptul ca se scriu de cele mai multe ori numai porcarii, intrigi false sau zvonuri. De fapt decat sa apara 4 pagini tendentioase despre CFR, mai bine lipsa, e mai bine asa. E nevoie de un ziar de sport impartial, si probabil ca se va intampla si asta cu timpul, numai sa reusim sa le mai scoatem fotbalul din cap miticilor inca vreo 5 ani si sigur va apare.
Incotro o va lua fotbalul romanesc? O intrebare retorica, la care gasesc putine raspunsuri datatoare de sperante de mai bine. Suntem in plina vara, vacante, temperaturi de 30 de grade. Nimeni in tara asta nu se gandeste sa-si schimbe gazonul, sa nu mai asistam ca in fiecare primavara sau toamna tarzie la terenuri impracticabile. Nimeni cu o exceptie, ce merita toata lauda: Gaz Metan Medias, care va evolua pana in septembrie la Sibiu in meciurile de campionat. In rest, nimeni. O sa urle toti ca nu se poate juca pe asemenea terenuri, cand chiar ei sunt cei care ar trebui sa aiba grija de ele. Dar sigur ca e mult mai usor sa te duci in vacanta la Miami sau Bahamas. Si daca e sa mai amintesc cateva lucruri bune, acestea ar fi: preluarea lui FC Bihor de catre Marius Vizer, un investitor care are o scoala de fotbal de unde au iesit ceva talente in ultimii ani, un sambure de speranta pentru o echipa de traditie in fotbalul romanesc. Si as mai sublinia activitatea deosebita ce se desfasoara la Academia de fotbal Gheorghe Hagi, o scoala de fotbal adevarata, cu o organizare deosebita, terenuri cu nocturna, antrenori profesionisti, conduse cu mult suflet de fostul mare fotbalist roman. Totul pare pus la punct pana la ultimul detaliu, academia detinand si un site internet cu actualizari si informatii ce surclaseaza site-urile FRF sau LPF, conduse de niste incompetenti.
Campionatul Mondial se apropie de sfarsit si totul curge spre o finala de vis Argentina - Brazilia, o finala ce ar constitui o premiera pentru un campionat mondial. Nu sunt excluse suprizele in sferturi, cea mai probabila fiind Germania, care este in stare sa puna probleme mari Argentinei. Marele Maradona inca n-a fost pus in prea mare dificultate, decat partial in ultimul meci, cel cu Mexic. Sa-l vedem la treaba in disputa cu nemtii, dar tare ma tem ca apararea cam visatoare a argentinienilor, in frunte cu visatorul De Michelis va claca in fata lui Klose si Ozil. Dar chiar si asa, Argentina are inca un as in maneca. Si acesta se numeste Lionel Messi. Olanda nu cred ca va pune probleme Braziliei, ar fi si pacat pentru salvarea spectacolului la acest mondial.
Intram in luna iulie, mai avem inca 2 saptamani jumatate pana la revederea pe viu a favoritil in meciul de Supercupa din Gruia. Intram totodata intr-o luna marcata de greutati de tot felul pentru viata de zi cu zi. S-auzim numai de bine si sa ne vedem cu totii pe stadion pe 18 iulie ! Hai CFR !
20 iunie 2010
EUROCRIZA
Asistam la acest mondial la cvasi-falimentul nationalelor europene de fotbal, care dovedesc inca o data ca nu pot castiga un mondial disputat in afara Europei. Dar mai mult decat atat reapare in peisaj "miserupismul", cum bine sublinia cotidianul francez L'Equipe, multora dintre jucatorii de superclasa ce evolueaza la acest campionat mondial. Si e valabil nu numai pentru componentii nationalei Frantei, ci si pentru cei ai Angliei, Spaniei sau Italiei. Obostiti dupa un sezon superincarcat, fara atasamente fata de culorile de pe steagul tarii natale, de ce s-ar mai chinui acesti jucatori ? Ca sa se accidenteze si sa rateze un intreg sezon sau jumatate de sezon ? Banii castigati la nivelul nationalelor sunt bacasis fata de contractele ce le sunt oferite la marile cluburi europene. Pun pariu ca Anelka si-a rezervat un sejour in Caraibe din 24 iunie. Recentul scandal din sanul nationalei cu rigidul Domenech i-a permis sa plece si mai repede acasa. Nemtii si spaniolii cred ca totusi mai pot face ceva la acest mondial, mizez pe orgoliul lor. In schimb Italia si Anglia se vor duce repede acasa, daca nu din grupe, din optimi sigur. Italia nu are un lider, atata vreme cat Lippi ii tine pe banca pe Pirlo si Gattuso si joaca cu 5-6 jucatori de la un Juventus total iesit din forma in sezonul tocmai incheiat, nu ne putem astepta la mai mult. Iar Di Natale, golgeterul campionatului, freaca si el banca de rezerve pentru a-i face loc lui Iaquinta sau Gilardino. Nici englezii nu se lasa mai prejos, Rooney a "uitat" cum se vrajeste o minge, Gerrard nu-si mai regleaza "tirul", iar Lampard si Terry il tot cauta pe Anelka din priviri parca.
Cum a ajuns Europa aici? Simplu, Champions League e mult mai tare decat Campionatul Mondial, din toate punctele de vedere, si valoric si material. Nu pot sa spun ca ma bucura asta, totusi campionatele mondiale au farmecul lor si sper sa reziste dificultatilor vremurilor noastre. Dar sansele vor fi din ce in ce mai mici. In ciuda afirmatilor unora conform carora sa joci la nationala e ceal mai mare realizare intr-o cariera fotbalistica, iata ca nu e deloc asa, iar asta se vede in special la jucatorii trecuti de prima tinerete si cu mai multa experienta. Sa ne gandim la jucatorii nostri de la CFR , mai erau in stare de ceva dupa un retur super-incarcat si obositor cum a fost in acest an ? Ce sa zica atunci jucatori din campionate mult mai puternice si mai echilibrate decat in Romania ? Veti spuen ca Brazilia si Argentina nu sunt in aceeasi situatie ? Da, sunt, dar in tarile din America de Sud este o presiune enorma din partea intregii populatii care ii impinge din spate si ii obliga sa evolueze la cel mai inalt nivel. Pe langa faptul ca aceste tari au cel putin 25 de titulari ce pot evolua oricand in prima echipa. Cand joaca Argentina sau Brazilia, totul se opreste acolo, toata suflarea se uita la televizor, grevele inceteaza, copiii nu mai plang, hotii nu mai fura, circulatia se opreste. La mondialul din 1950 disputat in Brazilia, la infrangerea Braziliei in finala cu Uruguay, zeci de suporteri s-au sinucis aruncandu-se din varful tribunelor in gol. Iar aceasta nebunie va salva probabil si pe viitor aceste campionate mondiale de fotbal. Iar viitorul mondial se va disputa in Brazilia, anuntandu-se de pe acum un eveniment de cea mai inalta clasa.
Si acum sa trecem la CFR. Vacanta iata s-a terminat deja, iar zilele acestea sunt asteptati jucatorii la reunie. Vineri vor pleca in Austria pentru cantonamentul de pregatire in vederea noului sezon. Noutati nu prea sunt, poate e putin devreme, tinand cont ca intregul calendar e dat peste cap de acest campionat mondial. Transferul lui Rada il consider o gluma de prost gust din toate punctele de vedere, o tampenie mai mare poate fi facuta ce-i drept odata cu aducerea lu Alexa sau Plesan, de exemplu. Un transfer ce se potriveste echipei noastre exact ca nuca in perete, ca sa nu zic mai mult. Referitor la Hora, nu ma pronunt, sper sa se adapteze cat mai repede, desi probabil are nevoie de o perioada mai lunga de acomodare. Iar despre transferul lui Kivuvu (bine totusi ca nu-l cheama Mututu) nu putem spune prea multe, dar e ok faptul ca si l-a dorit Mandorlini, inseamna ca stie ce poate. Transferurile adevarate vor urma din cate se pare in urmatoarele saptamani. Unul dintre ele e sosirea atacantului Bjelanovic, un jucator experimentat de 31 ani, cu 5 sezoane in serie A, un "bomber" ce stie meserie, cat toti atacantii nostri la un loc. Sper din tot sufletul ca Piccolo si De Zerbi sa ramana la noi si sezonul viitor si atunci se anunta un nou campionat in forta pentru noi, si nu in ultimul rand o prezenta frumoasa in Champions League.
Cu ce se mai ocupa presa noastra cea iubita ? Desigur cu pupaturi in fund la adresa Stelei, isi tot fac planuri vizavi de noua Stea din era Piturca. Deocamdata trasferurile realizate sunt subtirele, cu jucatorii de la Pandurii sau Brasov nu poti sa pretinzi prea multe, dar toata lumea uita esentialul: cata vremeeste Gigi Becali acolo, Steaua nu va mai castiga campionatul. Caci nimeni nu va rezista la scandalurile ce vor apare la primele rezultate negative ale echipei si se va ajunge mereu de unde s-a plecat. Pentru ca un nebun dovedit nu poate deveni normal peste noapte, nebuni sunt cei care cred ca se mai poate intampla asa. Noua oricum ne convine aceasta situatie, desi am avea nevoie si noi de o Steaua cat de cat competitiva pentru un campionat mai valoros. Ca oricum am lua-o, mai mare satisfactie am avea sa suflam titlul Stelei decat Urziceniului sau Vasluiului, nu?
30 mai 2010
EVENT 2010
Luna mai a fost una foarte frumoasa cu siguranta pentru suporterii CFR-ului, incununata cu al doilea event din istorie. O luna inceputa cu ingrijorarile tuturor dupa infrangerea de la Ploiesti, apoi continuata cu dezamagirea din meciul cu Vasluiul. Pauza meciului de la Turnu Severin a insemnat insa momentul de cotitura decisiv in evolutia echipei. Atunci s-a intamplat ceva, iar baietii si-au dat seama ca totul poate fi pierdut. In acel meci jucatorii nostri si-au dovedit lor insisi ca formeaza cu adevarat o echipa si ca pot lupta cu succes in continuare. Suntem campioni , sa fim fericiti ! Am avut de toate in acest campionat: goluri frumoase, aparare performanta, greseli de arbitraj pro si contra (mai mult contra), acuze si scuze, de toate. De un singur lucru nu putem spune ca am fost scutiti: emotii. Emotiile si trairile din acest retur cred ca au fost cele mai intense de cand ma uit la meciurile CFR-ului. Poate de aceea acest event castigat a fost mai frumos. In pauza meciului cu Craiova ne gandeam in ce tur preliminar din Europa League vom juca, iar apoi totul s-a schimbat in nici o ora. Apoi emotiile din meciul cu argesenii, unde pana in ultima secunda am stat cu sufletul la gura pentru victoria decisiva. Si ca nu cumva sa ne plictisim si la Iasi am avut parte de un meci cu multa tensiune. Sa recunoastem, norocul a fost de partea noastra, dar norocul tine cu cei buni si si-l mai face si omul. Fara multa munca si fara valoare nu puteam ajunge la aceste rezultate.
Pentru dublul succes din acest sezon trebuie sa le multumim tuturor celor care au jucat la noi si in turul campionatului: Dubarbier (3 goluri in 16 meciuri), Mara (1 gol in 16 meciuri), Flores (gol in Ghencea), Didi si Leao. Sa nu-l uitam nici pe Antonio Conceicao, pe care nu l-am prea laudat in aceasta rubrica, desi uneori merita. Conform presei se pare ca Peralta, Cabrera si Nei vor parasi in aceasta vara clubul nostru. Le multumim si lor pentru contributia avuta in ascensiunea CFR-ului, in special lui Sixto Peralta, care a "prins" si primul event. Vor urma mai mult ca sigur si alte despartiri, unele dureroase, altele nu prea. Toate astea fac parte si ele din fotbal. Acum ne asteapta o binemeritata pauza, jucatorii s-au dus deja in vacante, mai putin Ciprian Deac, care va avea o vacanta scurtata, datorita programului de amicale al nationalei.
Cateva cuvinte si despre festivitatea de joi seara: a fost frumos, dar putea fi si mai bine, daca cei de la microfon (si nu ma refer la Desperado, of course) ar fi avut ceva in comun cu fotbalul, daca ar cunoaste catusi de putin ceva din fenomen. Au fost parti bune, dar si parti negative, dar acum ce mai conteaza... Bucuria celor prezenti pe stadion si imaginile superbe din tribune ma fac sa fiu mai tolerant si mai impaciuitor.
Ce ne asteapta in a doua jumatate a anului 2010 ? O noua aventura in Champions League, speram si mai frumoasa ca prima. Dar inainte de asta, un posibil amical cu AS Roma pe 15 iulie, si apoi prima etapa pe 24 iulie. Telenovelele cu transferuri vor tine capul de afis in aceasta perioada de vacanta. Iar pe 26 august vom sta cu totii cu sufletul la gura pentru a vedea in ce grupa de "lei" vom juca in Champions League.
Si-acum sa fie putina liniste sa ne putem uita relaxati la Mondiale, fara emotii, fara stres, asa cum sade bine romanilor . Hai CFR !
19 mai 2010
THANK YOU FOR THE MUSIC
E numele unui celebru hit al formatiei ABBA si e mesajul meu pentru toti jucatorii si colectivul CFR care au facut posibil ca sambata seara sa auzim din nou imnul Champions League in Gruia, pe stadionul nostru, un imn ce se potriveste de minune cu laurii performantei fotbalistice.
Multumim pentru posibilitatea ce o vom avea din nou in aceasta toamna de a evolua impotriva unor echipe europene de top, fapt ce aduce din nou Clujul pe harta Europei, ceea ce nu poate in ziua de azi sa o faca decat fotbalul. Sa ne bucuram de aceasta performanta superba si sa ne preocupam de acum incolo mai mult de cum sa facem ca pe stadion sa fie o atmosfera si mai frumoasa decat pana acum, sa ne preocupam de jocul echipei, ca suporteri si sustinatori neconditionati de rezultate. Sa incercam sa fim mai buni, mai intelegatori, pasionali dar si rationali. Si toate astea nu ca sa facem in ciuda cuiva, ci pentru noi, sa devenim un model pentru altii care poate vor pasi pe acelasi drum peste ani.
Perfomantele noastre nasc ciuda, invidie si rautati pe care le stim deja. Nu ne mai mira nimic, chiar ne vine sa zambim cateodata cand auzim atatea rautati. Doliul e atat de mare la sud de Carpati incat s-au gandit sa faca fel de fel de clasamente in care sa fie Steaua pe primul loc (de exemplu la goluri marcate intre minutele 66 si 68). Meciul de sambata, unde practic se juca cu trofeul pe masa, a incercat din rasputeri sa fie minimalizat fie prin memorabilul meci al Oltchimului, care oricum nu mai avea nici o sansa, fie prin marea finala de baschet masculin, sport unde nu am reprezentat niciodata nimic ca natiune si nici nu vom reprezenta vreodata. Daca Steaua juca meciul pentru titlu atunci sa te tii, se opreau si mamele cu pampersii in mana sa mai faca miting ca nu se mai gasea nici o camera video sa le mai filmeze, toata presa era in Ghencea cu limba scoasa ca martoagele in fata lui Brigitte Bardot. Dar nu a fost sa fie asa, iar acum toti isi ling ranile si mai scuipa cate o rautate la 2 minute, in frunte cu constipatul de Geambasu (pe cuvant, eu cand il vad pe omul ala mi-l imaginez mereu cu hartia igienica intr-o mana), care se tot chinuie sa ne explice ca noi suntem la fel de mitici ca si el. Printre putinii care-si mai pastreaza coloana vertebrala se afla Horia Ivanovici, oarecum surprinzator pentru mine. Atacuri si mai virulente vin insa de undeva mai din vest, de la un individ care a ajuns sa reprezinte un oras respectabil pentru destinul Romaniei. Ne intrebam totusi cum isi permite acest individ sa-si verse laturile zi de zi pe micile ecrane, fara ca nimeni din conducerea clubului sau autoritatile locale, care sunt actionari la club din cate stiu, sa reactioneze in vreun fel. Tacere inseamna complicitate, iar ca atare el reprezinta Timisoara in lumea fotbalului romanesc. Si nu cred ca poate sa atraga vreo apreciere sau simpatie din partea publicului asemenea iesiri.
Din fericire insa noi ramanem cu rezultatele, cu trofeele, iar ei n-au decat sa continue cu certurile si scenariile, ca oricum altceva nu stiu sa faca. E de fapt o mentalitate tipic balcanica, ce se poate intalni in toate domeniile de activitate. Ajunge doar sa ne uitam cateva ore pe Realitatea TV sau Antena 3 si vom asista la aceleasi discutii inutile, lipsite de obiect, in care invitatii se injura, se jignesc unii pe altii, iar rezultatul e acelasi: circ.
Dar sa revenim la campionii nostri, care cu siguranta merita un spatiu mai generos in acest articol. Cum ziceam, avem inca o zi istorica in calendar: 15 mai 2010. Al doilea titlu din istorie, obtinut dupa un campionat greu, in lupta stransa cu 5-6 echipe in majoritatea timpului. Lasand la o parte partea financiara, care pe noi suporterii nu ne intereseaza foarte mult, ramane sa demonstram ca nu am ajuns degeaba in Liga Campionilor si speram sa facem cinste fotbalului romanesc in editia 2010-2011. Suntem la a cincea participare consecutiva in cupele europene si incet-incet incepem sa acumulam si noi o oarecare experienta, care sper sa fie de bun augur. Spre deosebire de participarile anterioare, in aceasta toamna cred ca va fi mai bine gestionata componenta lotului si jucatorilor ce vor evolua in paralel practic tot turul viitor atat in campionat , cat si in Champions League. Mandorlini a introdus acea rotatie permanenta a jucatorilor, care poate fi foarte utila in lupta noastra pe ambele fronturi la toamna. Pe langa asta, nu ne putem plange de conditia fizica excelenta ce au demonstrat-o jucatorii nostri in acest retur, rod al unei pregatiri temeinice si serioase in iarna in Antalya. Cele mai interesante insa sunt mutarile ce vor avea loc in lotul echipei, miscari ce ne vor tine pe toti in priza in aceasta luna si jumatate de pauza. Cu tot respectul pentru alte pareri, cred ca achizitionarea lui Nicolae Dica, mai mult pentru o suma uriasa, nu e justificata, si sper sa fie doar o speculatie a presei. Cred ca trierea fotbalistilor romani ce vor fi adusi la CFR trebuie facuta cu o atentie si mai mare decat in cazul jucatorilor straini. Jucatorii straini nu au in vocabular cuvinte ca "blat", "reciprocitate" sau "noncombat". In schimb trebuie sa avem mare atentie la jucatorii romani, mai ales cei trecuti pe la multe echipe si care nu simt nimic pentru clubul nostru. Sigur, pentru Gabi Muresan, Panin, Deac sau Bud as baga mana in foc ca sunt de buna credinta si total devotati CFR-ului, dar nu la fel simt pentru Nicolae Dica, de exemplu, sau chiar Emil Dica. De aceea cred ca trebuie bine alesi jucatorii romani care vor veni , daca vor veni, in aceasta vara.
Si apropo de aceasta luna si jumatate de pauza, timpul va trece cum nu se poate mai bine, cu un campionat mondial de fotbal ce va tine capul de afis timp de o luna. Cea mai puternica intrecere la nivel de nationale de fotbal se anunta deosebit de interesanta, cu Spania, Brazilia si Argentina, principalele favorite la titlul suprem. Ramane de vazut cat de mult isi mai doresc vedetele epuizate dupa un sezon de foc in campionatele nationale sa confirme si la acest nivel.
Dar pana atunci ne vedem cu totii la Iasi, de unde speram sa venim acasa cu a 3-a cupa consecutiv. Am fi prima echipa din afara Bucurestiului ce castiga 3 cupe consecutive, celelalte echipe ce au reusit acasta performanta fiind: CFR Bucuresti (1937-1939), Locomotiva Bucuresti (1940-1942), CCA (1950-1952), Steaua (1969-1971), Steaua (1987-1989) si Dinamo (2003-2005).
Indiferent insa de rezultatul de la Iasi, sa fim fericiti, campioana Romaniei e din nou la Cluj si ne asteapta iarasi momente frumoase si de neuitat in acest an. Bravo CFR !
13 mai 2010
MISTERUL MANDORLINI
In asteptarea zilei de 15 mai, care, cred cu tarie, va intra in istoria clubului nostru alaturi de 7 mai 2008, voi incerca sa scriu despre misteriosul Mister Mandorlini, un personaj pe cat de contestat pentru precautia sa pe-atat de adulat pentru rezultatele obtinute, care iata ne aduc in proportie de 99% al doilea titlu de campioni.
Ma bucur ca in sfarsit Mandorlini va fi primul antrenor din afara sistemului care va reusi sa ia titlul in Romania. Pana acum s-a marsat enorm pe ideea ca numai un antrenor roman, sau numai un antrenor care cunoaste bine fotbalul romanesc poate reusi aici. Iata ca acum Mandorlini le da o palma la toti si care demonstreaza ca se poate, ca un antrenor care stie meserie poate reusi oriunde, indiferent de jocurile de culise sau alte chestiuni de acest gen. Sunt multi care i-au reprosat si ii mai reproseaza inca stilul de joc impus echipei, catenaccio-ul ce-l incearca la Cluj. Cred insa ca Mandorlini inca nu cunoaste pe deplin ce are sub aripa sa, mai are nevoie de timp, e numai de 6 luni la echipa si mecanismul inca nu functioneaza cum si-ar dori. De unde stim noi ca chiar asta doreste el sau atat ii permite echipa de acum ? Pai cand il ai pe teren pe Nicolae Dica si Emil Dica, de exemplu, cum poti sa faci spectacol ma intreb ? Dar e normal ca a trebuit sa le dea si lor sanse, chiar multiple si spre exasperarea multora, doar-doar si-or da drumul la joc. Linia de mijloc a fost problema noastra numarul 1 in acest retur, cred, nu atacantii, caci ei stiu sa marcheze. Numai sa aiba ocazia sa o faca. Revenind la Mandorlini, acesta a venit aici ca sa ia titlul, prin orice mijloace, iar noi ne dorim spectacol dupa 4-5 luni de antrenorat ? Cred ca exageram si noi la randul nostru. Prea ne dorim totul dintr-odata. Mandorlini a trebuit sa faca pe dracu-n patru, si sa (re)construiasca o echipa, si sa aiba rezultate care sa ne mentina principali pretendenti la titlu si sanu supere probabil pe unii sau pe altii. Cum a reusit, numai el stie. Mister. A facut zeci de experimente, ba cu Dica, ba cu Bottone, ba cu Leonardo sau Nei, uneori i-au iesit alteori nu. A dat-o in bara grav la Galati si la Ploiesti, a avut si noroc, dar si ghinion, a avut parte de tot ce poate exista in fotbal in acest retur. Dupa primele etape din retur, toate presa il dadea demis, iar luni in pauza meciului de la Craiova imi si imaginam cum va suna stirea de sambata privitoare la inlocuirea italianului. Cu figura sa nu tocmai simpatica de om inclestat si dur, cu gestul sau repetat de a-si trece mana prin par si cu privirea mereu la ceas, italianul nu prea nastea numeroase simpatii din partea noastra. Cu siguranta de vina e si campania anti-italieneasca din media din Romania, dar sa nu uitam ca acea mass-media e aceeasi care nu ne suporta nici pe noi. Italienii au reactionat pe buna dreptate in fata mizeriilor si crimelor facute de o anumita parte a populatiei Romaniei care locuieste acolo. Si noi am fi facut-o la fel. Nu-i nimic de acuzat aici. Dar presa noastra otravitoare a lansat o campanie virulenta impotriva "macaronarilor", ca vezi Doamne cat am fi noi de superiori si cum isi permit ei sa se apere in tara lor. Pai dupa ce vedem ce se scrie despre CFR, cata rautate se pune in orice nu le convine lor (miticilor), e logic ca trebuie interpretat tot ce se scrie si in alte domenii decat sportul. Revenind la subiect, italienii nu au o imagine prea buna la noi, de cand cu peripetiile Mailatilor din Baragan, si-atunci nu-i de mirare ca auzim :"Ce vrea si mandolina asta aici? iar il baga pe Bottone ala, numa pentru ca-i italian de-a lui ? sau chiar "Piccolo asta cine mai e, de unde l-o adus si pe asta?". Hai sa lasam prejudecatile la o parte si sa gandim lucid si logic. Mandorlini si-a adus 3 jucatori: Piccolo a debutat primul si si-a castigat pe buna dreptate zic eu un loc de titular, dupa parerea mea cel mai complet fundas din campionatul romanesc. Bottone nu a aratat inca nimic, poate nu s-a acomodat inca sau poate n-o va face niciodata, ramane de vazut. De Zerbi insa vine dupa o accidentare care l-a tinut un an pe tusa, iar la Craiova a demonstrat ca este o clasa peste toti mijlocasii nostri la un loc. In atingerile mingii lui De Zerbi eu am vazut ceva din geniul lui Hagi si nu exagerez deloc, are o viziune de joc de mare fotbalist si sper sa nu ma insel caci nu l-am vazut decat la Craiova. Mandorlini este un profesionist, nu se gandeste la jucatori care ce nationalitate are, ii iubeste si ii respecta pe toti la fel, italieni, romani sau brazilieni, ce-or fi. Sub bagheta sa a ajuns CFR-ul sa joace la un moment dat cu 7 romani pe teren simultan fara sa-si dea cineva seama, doar statisticienii. Asadar sa-l "iertam" ca e italian si sa dam cezarului ce-i al cezarului: meritul victoriei de la Craiova , de la Iasi, cu Dinamo in Cupa sau celelalte sunt ale sale. Nu sunt italienii nemti, dar cateva lucruri le stiu bine, printre care fotbalul, pe care il mananca pe paine, sa nu uitam nu degeaba au fost cvadruplii campioni mondiali, pe cand noi am atins apogeul cu generatia de aur abia in sferturile de finala ale Campionatului Mondial, ca sa reamintesc celor mai tineri. E adevarat nu italienii joaca cel mai frumos fotbal din lume, o fac brazilienii sau argentinienii de cand lumea, mai nou si spaniolii, dar Italia intotdeauna va avea sanse bune de a invinge orice echipa din Top 5 din lume. Asta e realitatea, ca vrem sau nu. Celor care inca il contesta pe Mandorlini inca ii rog sa mai aiba putina rabdare pana vom fi convinsi ca echipa care o are il reprezinta pe deplin ca antrenor, inca eu nu cred asta. A lucrat cu materialul din dotare, cu 2-3 jucatori doriti expres de el. Sa ne imaginam ziua cand si mijlocul va functiona cum trebuie si atunci sa vedem cine va face fata CFR-ului. Sa ne imaginam 2 De Zerbi la mijloc, doua extreme rapide si unul sau doi atacanti de careu care sa poate fructifica ce li se va oferi. Acesta e CFR-ul ce ni-l dorim si sper ca in toamna sa ne putem bucura de asa ceva, sau daca nu in returul viitor. Trebuie doar rabdare si perseverenta. Caci de pregatire fizica sau mentalitate nu ne putem plange, le-am demonstrat ca le putem avea.
Ce va fi sambata ? Greu de zis, desi sunt foarte optimist acum. S-ar putea sa conteze mult absentele din aparare, iar strategia lui Mandorlini pare extrem de grea. Cu o linie de fund incropita peste noapte (probabil Cabrera-Muresan) sa nu ne miram daca Mandorlini va pune doi jucatori la inchidere pentru a proteja cat de cat apararea (probabil Dani si E. Dica). Raman 3 jucatori la mijloc, probabil De Zerbi, Peralta si Deac si un singur varf. Sa avem incredere inca o data ca Mandorlini va gasi cheia pentru victoria mult dorita in acest meci, chiar daca nu va fi deloc usor s-o faca. Sa-i incurajam, tot stadionul pe baieti , sa simta ca suntem al 12-lea jucator si apoi ne putem bucura in voie. Iar daca va fi cumva sa avem ghinion (sa nu uitam, face parte din fotbal) si sa amanam bucuria pentru saptamana viitoare, sa mergem cu totii la Piatra Neamt. Dar eu zic ca batem sambata oricum.
4 mai 2010
MITICIZAREA FOTBALULUI ROMANESC
... ca sa nu zic becalizarea fotbalului romanesc, undeva tot pe acolo e. Suntem cu totii parca din ce in ce mai lipsiti de rabdare, de cumpat, ne pierdem atat de usor increderea construita cu greu in timp, nu mai avem timp de nimeni si nimic, timpul se comprima pe zi ce trece, sub avalansa canalelor de sport, a meciurilor, asa-ziselor dezbateri cu "importantii" zilei. Nu e de mirare ca ajunge sa faci un pas gresit, sa zicem doi, trei e chiar maximum, ca totul sa se darame ca un castel de nisip. Vrem, nu vrem, Gigi Becali a reusit sa intre cate putin sau mai mult , in fiecare din noi, desigur cu ajutorul nepretuit al mass-mediei. Cel putin asta constat si nu de ieri, de azi. Unde e rabdarea tipic ardeleneasca, sorginte cu care suntem atat de mandri ? Unde e cumpatul si "statul pe ganduri", unde e linistea si consecventa noastra ? Se duce incet pe apa sambetei.
Apar o gramada de critici aprigi la jocul echipei, la profesionalismul lui Mandorlini, la nefericitul Nuno Claro. Dupa ce in urma cu cateva zile totul parea roz, acum totul e negru. "Daca nu batem Vasluiul adio campionat", " V-am zis io ca Mandorlini nu e antrenor?", "Nuno Claro nu e bun nici in divizia C", si altele si altele. Parca aceleasi lucruri le vedem si la Dinamo, Rapid, Steaua, nu ? Vi se pare o coincidenta ? Defel. Asta e mentalitatea bucuresteana, propovaduita zilnic pe micile ecrane, asta am preluat-o si noi, ca niste maimute din gradina zoologica. Daca asa ne comportam, atunci asta si meritam. Nu generalizez, va dati seama, departe de mine gandul asta, dar pur si simplu sunt dezgustat de asemenea atitudini ale unora. Sigur ca m-ar durea enorm sa pierdem campionatul si sunt sigur ca mine pe multi , multi altii. Dar nu e asta nici o tragedie, CFR exista si daca termina pe locul 2, 7 sau 13. Ar fi rusinos sa ne inecam la mal, dar daca nu reusim sa batem Vasluiul sau daca luam bataie la Craiova, unde Urziceniul a castigat cu 4-1 inseamna ca nu meritam titlul, fara indoiala. Asta este.
La Timisoara, daca la pauza scorul era 3-0 pentru gazde, nu ar fi mirat pe nimeni, intr-atat de clara a fost dominarea timisorenilor. Dar acestia au avut in fata o aparare solida si un portar inspirat sau norocos, cum crede fiecare. Cert este ca am scapat fara gol si am fost aproape de o victorie. E drept, din nebunia aceluiasi Nuno Claro, dar si cu largul concurs al arbitrului, am fost executati in final. Nu pretind ca Nuno Claro ar fi portar de Champions League, dar sa respectam si contributia sa la pozitia noastra din clasament la ora actuala.
In incheiere va invit pe toti sa ne sustinem echipa joi seara si in meciurile ramase de jucat, ei au nevoie de sprijinul nostru neconditionat. Sa avem rabdare pana la final si sa credem ca putem redeveni campioni, chiar daca nu va fi usor in etapele ramase. La finalul turului au fost 8 echipe favorite la titlu, acum au ramas 3-4, ce frumos ar fi ca noi sa izbandim din nou ! Hai CFR !
Fotbal la TV:
marti 21h00 Digisport: Barcelona - Tenerife (Primera Division)
marti 23h00 Digisport: Valencia - Xerez (Primera Division)
miercuri 18h30 Digisport: Gaz Metan - Rapid (Liga 1)
miercuri 20h00 Sport 1: Lyon - Auxerre (Ligue 1)
miercuri 20h30 antena 1: Steaua - Astra (Liga 1)
miercuri 22h00 Eurosport 2 : Man. City - Tottenham (Premier League)
miercuri 22h00 Sport 1: OM - Rennes (Ligue 1)
miercuri 23h00 Digisport : Mallorca - Real Madrid (
miercuri 20h30 antena 1: Steaua - Astra (Liga 1)
miercuri 22h00 Eurosport 2 : Man. City - Tottenham (Premier League) )
28 aprilie 2010
MAREA FAMILIE CFR
Astazi voi scrie despre familia CFR, din care facem parte cu totii, fiecare dupa posibilitatile noastre, dupa timpul disponibil, dupa nebunia sau firea fiecaruia dintre noi, toti constituim o familie. Iar cum Dumnezeu nu ne-a lasat pe toti egali, nimeni nu e de condamnat, fiecare trebuie apreciat pentru felul sau de a fi. Ca sunt simpli spectatori, "ultrasi" fiorosi, domnisoare dragute, copii entuziasti, batranei simpatici sau multe alte genuri de oameni, toti acestia fac parte din familia CFR. Toti au ales sa vina pe stadion, sa-si sacrifice ore in sir saptamana de saptamana pentru a vedea echipa favorita, in loc sa se ocupe cu alte indeletniciri. Cel mai mult ar trebui apreciati cei care merg in deplasari, care sustin echipa la sute si sute de kilometri distanta, ei fac cele mai mari sacrificii. Toto respectul fata de ei, cu exceptia celor care nu ne fac cinste, si au fost cazuri asupra carora nu vreau sa revin acum. Am sa insist asupra unei initiative pornite pe site-ul cfr-ist www.cheferetv.net , unde o mana de suporteri CFR au initiat o analiza, ca raspuns a zecilor, sutelor de denigrari pornite de presa bucuresteana impotriva CFR-ului. Am putut vedea cu totii cum in cateva zile, suporteri CFR au reusit sa faca o treaba excelenta, benevola, din dragoste pentru culorile clubului si pentru ADEVAR. Caci atacurile si insinuarile presei bucurestene au ajuns , intr-adevar de nesuportat. Daca in urma cu 2 ani, in lupta pentru titlu ne luptam in special cu Gigi Becali si valizele sale, acum cel mai dur adversar pare a fi aceasta presa ce sfideaza cele mai elementare notiuni de profesionalism si echidistanta. Iar noi, ceferistii, le raspundem cu demnitate si bun simt, nu cu injurii pe care le-ar merita oricum, ci cu decenta unei analize competente, facute parca de un trust de presa. Bravo baieti, CFR-ul a existat, exista si va dainui si datorita acestor baieti minunati. Felicitari !
Avem o saptamana foarte interesanta, pe langa meciul nostru de vineri, 2 derby-uri cat roata carului, Barca - Inter miercuri si Liverpool - Chelsea duminica, meci care decide campioana din Premier League. Mai avem putin si se termina toate campionatele in asteptarea marelui bal din luna iunie, Cupa Mondiala din Africa de Sud, un festival unic pentru toti iubitorii fotbalului.
Dar pana atunci, mai avem putin de tras sa devenim a doua oara campioni, mult succes baieti. Hai CFR !!!
22 aprilie 2010
SA VINA MESSI, SA VINA MESSI .. IN GRUIA
Nu voi insista prea mult asupra meciului de la Timisoara, caci s-a discutat deja prea mult pe aceasta tema si de cele mai multe ori inutil. Caci vorba multa saracia omului, de asta am ajuns unde suntem, ca vorbim mult si prost, in loc sa ne punem pe treaba. In loc sa-si vada fiecare de treaba sa, se cauta mereu tapi ispasitori in alta parte. Dar exact despre asta ziceam si in articolul precedent, asa ca n-are rost s-o mai lungesc. Cine i-a impiedicat pe valorosii cimisoreni s-o bage in poarta la cate ocazii au avut? Nu cumva impotenta lor crasa ? De ce nu recunosc c-au dat-o in bara vanzandu-l pe Gigel Bucur si aducand fel de fel de jucatori expirati, dupa modelul Dinamo, cu care se inteleg atat de bine ? Adevarul e ca am avut si ceva noroc, dar norocul si-l mai face si omul, iar despre apararea noastra chiar nu poate zice nimeni ceva rau.
Nu sunt de acord cu punerea chiar la zid a lui Nuno Claro. Ganditi-va daca nu facea prostia aia in minutul 85 si scorul ramanea 0-1, Nuno era considerat eroul numarul 1 al nostru si nimeni nu avea nimic de reprosat. Si asta la nici o saptamana de un alt meci mare reusit, victoria cu Dinamo din semifinala Cupei. Nuno Claro e de departe cel mai bun portar al nostru in acest moment, sa nu uitam gafele lui Stancioiu de anii trecuti si cum ele se repetau in special in meciurile cu echipele bucurestene. Poate ca timpul ce a trecut a mai sters din memoria noastra numeroasele greseli ce le facea, degajarile aiurea, iesirile din careu inoportune, inclusiv la meciul cu Roma de acasa din toamna lui 2008. Da, sunt de acord sa fie pedepsit Nuno Claro pentru ce a facut, dar sa-i recunoastem meritele, atatea cate le are. Iar la vara cred ca ar trebui totusi sa ne gandim putin si la viitor in privinta portarilor si sa aducem un portar de perspectiva, de ce nu pe Arlauskis de exemplu.
Fotbalul romanesc nu are cum sa progreseze intr-o asemenea atmosfera. Cand despre fotbalul propriu-zis se discuta prea putin, de multe ori deloc nu avem nici o sansa. E ca si cum dupa o piesa de teatru cronicile ar scrie doar despre decoruri, salariile actorilor sau reactiile din sala. Nimic despre actori, nicmi despre regizor sau scenarist. Incet, incet "salile" din Romania incep sa se goleasca. Vezi cazul Ghencea, vezi chiar ce se intampla la Timisoara, unde cu greu se mai aduna 10.000 de spectatori, adica un sfert din capacitate. Publicul vine in schimb la Cluj pentru ca e iubitor de fotbal, nu de scandal, vine la Turnu Severin si cam atat.
O stire din urma cu cateva zile a trecut aproape neobservata: meciul CFR Cluj - Dinamo din semifinala Cupei a avut cea mai mare audienta TV din 2010. Chiar mai mica decat mult laudatul derby de Romania. Oare din ce cauza ? Si asta pentru ca lumea, iubitorii fotbalului vor sa vada CFR-ul, exilat etapa de etapa pe Digisport sau GSPTV. Si e imbucurator ca s-a intamplat asa, caci microbistii chiar au avut ce vedea, un meci deosebit, in care vioara intai a fost echipa noastra.
Tot returul nu am beneficiat de nici un avantaj de arbitraj, nici un gol din offside, nici un penalty, ne-au inrosit cu cartonase la greu, asa ca n-au avut miticii prea mult cu ce sa ne atace. Croncaneau doar ca nu jucam nimic, ca unde e spectacolul de pe vremea marelui Andone si chestii de genul asta. A ajuns o eroare a arbitrului de care oricum personal nu sunt convins 100%, urmata de numeroase decizii in compensatie, ca intreaga suflare de scribalai cumparati pe bani grei, sa fiti siguri de asta, sa sara la gatul nostru. Iar din pacate sunt multi creduli consumatori de media care cad in capcanele intinse de acestia. Nu avem ce sa facem, nu ne putem lupta cu morile de vant. Cum am mai zis-o de nenumarate ori in articolele de la aceasta rubrica, singurul nostru raspuns poate fi in evolutiile din cupele europene, dar din pacate ne-am batut joc in toamna ce a trecut. Anul acesta va fi mult mai greu. Oricum, vestea buna, baieti, este ca se apropie din nou Champions League, parca auzim melodia aceea ce ne da fiori la toti. Asa ca, sa cantam cu totii in cor: "Sa vina Messi, sa vina Messi, sa vina Messi, in Gruuuuiaaaaa ! " .
17 aprilie 2010
GRAZIE MISTER
Acesta ar trebui sa fie mesajul galeriei la viitorul meci acasa sambata cu Alba Iulia, caci ceea ce a reusit Mandorlini la CFR nu e putin lucru. A reusit sa repuna pe picioare o echipa ce parea iremediabil pierduta, niste jucatori ce pareau plafonati si plictisiti sau obositi. Se spunea ca acesti jucatori si-au atins limita maxima si mai mult de atat nu pot oferi. Dar iata ca magicianul Mandorlini a reusit, numai el stie cum, sa-i motiveze pe jucatori in asemenea hal incat am asistat miercuri in semifinala Cupei la un meci aproape halucinant, o adevarata finala, iar baietii nostri au dat dovada de un sacrificiu pe care putini ii credeam in stare. Unde sunt vocile care -i faceau zi de zi mercenari sau betivi ? Au amutit brusc, iar meritul principal ii apartine fara indoiala lui Mandorlini.
Marturisesc ca si pe mine m-a dezamagit putin la inceput Mandorlini, dar tot speram ca in cele din urma vor iesi roadele muncii sale. Din pacate suntem cu totii afectati de virusul propagat pe toate canalele media , virusul Steaua, troianul Becali, spyware-ul Ghencea, ca sa vorbesc in termeni informatici. Nu mai putem avea rabdare nici 3 saptamani, practic in Romania orice echipa care are 3 infrangeri la rand deja se gandeste la alt antrenor. In cazul nostru nu au fost 3 infrangeri la rand, doar cateva meciuri neconvingatoare, inclusiv infrangerea de la Galati, dar deja s-a discutat in presa de inlocuirea lui Mandorlini. Cred in continuare ca era o mare greseala sa se fi produs acea schimbare, iar rezultatele rabdarii se vad acum. Conducerea clubului merita aprecieri pentru rabdarea demonstrata, la fel cum merita criticata atunci cand este cazul. In sustinerea permanenta ce i-am dat-o lui Mandorlini m-am bazat dupa cum am spus-o si la acea vreme pe scoala de antrenori italiana din care acesta provine, pe faptul ca acolo chiar se mananca fotbal pe paine si nu oricine ajunge antrenor in serie A, chiar daca pentru putin timp.
LImbricii din presa ataca permanent CFR-ul, iar Mandorlini stie asta si ii pune la punct la fiecare conferinta de presa, cu multa rabdare si bun simt. Deja s-a lansat "zvomul" ca Mandorlini ar vrea sa plece la vara de la echipa, iar locul sau va fi luat de Boloni, de parca suntem toti tampiti sa credem toate gogomaniile lansate din minunata capitala a Romaniei. Nu pleaca nicaieri Mandorlini, stati linistiti, sau cel putin nu-si doreste asta, mai ales daca ajungem in Champions League. Ar pleca doar daca ar fi contactat de una din primele 6 echipe din Italia, dar cu siguranta nu este cazul. Fotbalul romanesc merge din rau in mai rau, iar una din cauzele pentru care se intampla asta, si poate cea mai importanta cauza este ca nimeni nu-si asuma vreo vina, vreo responsabilitate dupa infrangeri. Dinamovistii urla ca niste descreierati ce sunt de fapt, ca au pierdut la Cluj din cauza arbitrului. Un arbitru care ne-a lasat in 10 oameni dupa o faza controversata totusi inca in minutul 47. In loc sa caute cauzele esecului in ograda proprie, prin declaratiile lor, conducatorii dinamovisti ii absolva de orice vina pe antrenori sau jucatori si dau vina pe arbitru, pe CFR, pe luna plina sau pe te miri ce. Mai tineti minte acum vreo 2-3 ani cand Niculescu sau Danciulescu dadea vina pe un smoc de iarba in Gruia din cauza caruia au pierdut meciul ? Asa a fost, va garantez, se poate cerceta presa vremii. Cu asemenea mentalitate au ramas pe loc. Si asa vor ramane in veci, caci progresul nu se poate face astfel. A si zis-o Mandorlini la conferinta de presa dupa semifinala: "Ce intrebari sunt astea? Intrebati-ma despre meci, despre fotbal, altfel ma ridic si plec." Andrea Mandorlini vine dintr-un fotbal civilizat, chiar daca a fost afectat de cateva cazuri de coruptie, dar macar acolo organele competente si-au facut treaba. Acolo se discuta despre fotbal, la modul cel mai serios cu putinta, se analizeaza ore in sir tactica utilizata de antrenor, se combate la obiect, nu se pierde vremea ca la noi cu porcarii. Dar ce-i drept peste tot in lumea civilizata este asa, Romania e un caz aparte, nedemn de o cauza mai buna deocamdata.
Sunt curios cat ne va tine aceasta pasa buna in care ne aflam. Sper din tot sufletul sa continuam tot asa. Ce-i drept am avut si ceva noroc, dar fara putin noroc nu poti face nimic. Vorba ceea, norocul tine cu cei puternici. Important e sa nu ne intoarca norocul spatele. Sper la Timisoara macar un egal, o victorie ar insemna ceva de nedescris.
6 aprilie 2010
SI-AU RAMAS DOAR 9...
... etape pana la sfarsitul campionatului, runde in care se vor da dueluri dure pentru cucerirea acestui titlu intr-un campionat mediocru, in care nici una dintre combatante nu a demonstrat deocamdata prea multe. Ne asteapta o luna si jumatate de circ pe paine, atacuri sub centura, arbitraje dubioase si acuze de blat sau non-combat. Nu ne mai mira nimic deja de multa vreme, ne-am calit si incercam sa-i ignoram pe rauvoitorii ce isi varsa nadufu si ura de la , nici nu se putea altfel, Bucuresti. Dar nici cu miticii teleportati de pe Bega nu mi-e rusine, acestia dovedind de mai multe ori ca pot fi mai catolici decat papa, mai rai si mai perfizi decat "profesorii" lor de pe Dambovita. Imi pare rau de ieseni, pe care trebuie sa-i batem joi si sa-i bagam cu un picior in liga secunda, desi inca nu va fi totul pierdut pentru ei, nici hicar in aceasta ipoteza. Apoi vine meciul de duminica cu iubitorul de visiniu, Ioan Andone, un meci periculos totusi, dar care trebuie musai castigat. Ne putem permite deocamdata doar un egal la Timisoara duminica viitoare, in rest nu avem voie sa facem pasi gresiti, desi mi-e greu sa cred ca putem lega 6-7 victorii la rand. Deocamdata avem 3 victorii consecutive, toate la scor de 1-0 si intrevad acelasi scor joi la Iasi, probabil dintr-o faza fica (gol Cadu sau Alcantara cu capul dupa un corner bine executat de Dica). Sa nu fim suparati ca nu aratam prea multe pe teren deocamdata, avem timp, incet-incet se vor crea si mecanismele intre jucatori, fazele lucrate, dar pentru asta trebuie timp. Victoriile aduc victorii si asta e cel mai important acum. Sper sa intre si De Zerbi macar in ultimele 5 -6 etape, poate fi solutia salvatoare, cine stie, atunci vom avea meciul de acasa cu Vasluiul, dar si deplasarea extrem de grea de la Turnu Severin. Din cele 9 meciuri ramase 5 sunt teoretic usoare (deplasari la Iasi, Ploiesti, Piatra Neamt, acasa cu Alba Iulia si International), restul de 4 sunt dificile (acasa cu Rapid si Vaslui, deplasari la Timisoara si T. Severin). Daca batem echipele usoare putem sa ne permitem chiar sa pierdem un meci si sa facem un egal in cele 4 confruntari tari. Asta in cazul in care va fi cineva care sa tina pasul cu echipa noastra. Nu vad Vasluiul sa reziste acestei presiuni, doar Steaua, Timisoara si poate Dinamo ar putea sa ne creeze probleme. Dar deocamdata sa batem la Iasi si apoi mai discutam...
La fel ca la noi, in campionatele mari din Europa asistam la finaluri pline de suspans. In Anglia avem o lupta incredibila in 3 (Chelsea 74, Man. Utd. 72, Arsenal 71 puncte). In Spania e o lupta cap la cap intre Real si Barcelona, care se vor intalni in meci direct sambata seara de la ora 23 (Digisport). In Germania Bayern si Schalke sunt despartite de un singur punct cu 5 etape inainte de final, iar in Franta se poate intampla orice, primele 6 echipe fiind despartite de doar 3 puncte (si mai pasionant ca in campionatul romanesc..). Asadar pasionatii de fotbal au parte de finaluri de sezon atractive si daca mai punem ca avem si Champions League si Europa League saptamana asta n-avem cum sa ne plictisim.
23 martie 2010
MOMENTUL ADEVARULUI
Luni la Brasov ne asteapa poate cel mai important meci din acest an. Si nu din prisma adversarului intalnit, aflat dupa o serie de 3 infrangeri consecutive, ci din cauza faptului ca dupa acest meci putem sa spunem daca avem sau nu sanse la titlu in acest sezon. In ultimul meci al nostru s-au putut vedea unele imbunatatiri in jocul echipei, plusuri ce ne dau sperante ca echipa e pe drumul cel bun. Ramane de vazut daca e doar o intamplare sau e inceputul ascensiunii. De aceea meciul de la Brasov este foarte important, o victorie coroborata cu inca doua victorii in meciurile ce urmeaza (cu Bistrita si Poli Iasi) asigurandu-ne postura de favoriti la campionat.
Celelalte contracandidate se tin bine in frunte si ele, cele mai periculoase fiind FC Timisoara si Dinamo, dupa cate se pare. Urziceniul si Rapidul cred ca se vor dezumfla pe masura ce vor trece etapele, singurele necunoscute ramase fiind Vasluiul si Steaua. Dar cea mai mare necunoscuta si cea care ne intereseaza pe toti este CFR-ul, fara indoiala. Va reusi echipa sa-si revina si sa creasca de la etapa la etapa ? Va reusi Mandorlini sa se decida asupra unui prim unsprezece constant, solid, pe care sa ne putem baza ? Va reusi atacul nostru, atat de laudat, sa reinceapa sa inscrie ? In cele din urma asta cred ca este cheia noastra catre titlu. Atacantii nostri trebuie sa-si faca din nou datoria, in special Kone si Traore, caci Bud se misca binisor deja. Daca vor continua in acest ritm (1 gol in 5 etape), nu avem nici o sansa la campionat.
Din pacate, nu numai de noi va depinde aceasta lupta pentru titlu. Rechinii din Bucuresti si Timisoara sunt pregatiti la orice pe masura ce se apropie finalul campionatului. Dar ar fi pacat sa pierdem aceasta buna sansa pe care o avem, de aceea repet o victorie la Brasov este absolut necesara. Ar da incredere baietilor si intregului staff tehnic in vederea ultimelor 10 etape de campionat.
Fotbal la TV:
marti 21h30 Sport1: Werder - Augsburg (Cupa Germaniei - semifinala)
marti 22h00 Eurosport2: West Ham - Wolverhampton (Premier League)
miercuri 20h15 Pro TV: Dinamo - CFR Cluj (Cupa Romaniei - semifinala)
joi 21h00 Digisport: Getafe - Real M. (Primera Division)
10 martie 2010
AUTOGOLURI
Marturisesc am scris si am rescris de mai multe ori acest articol, caci nicicum nu-mi ieseau cuvintele potrivite, date fiind evenimentele ce se succed la CFR. Din cate se pare suntem din nou pe cale sa ne dam un autogol, dar de asta data unul mare de tot, mai mare decat toti stalpii nocturnei din Gruia. Daca e adevarat ce se scrie in presa, Mandorlini e la 90 de minute de o despartire de echipa noastra. Incredibil, dar adevarat. Sincer sa fiu, atitudinea asta imi provoaca o scarba greu de descris, poate doar la demiterea lui Trombetta sa fi simtit ceva asemanator.
Da, domnilor, vreti sa ia Steaua, Dinamo, Timisoara sau altii campionatul ? Dati-l afara ! In meciurile din Turcia de asta iarna, pe care numai voi le-ati vazut de ce nu ati luat nici o masura , daca chiar ar fi fost ceva nemultumiri despre jocul echipei ? De ce nu le-ati luat dupa meciul superb de la Urziceni de acum doua saptamani ? A gresit omul o data si gata, afara cu el, de ne facem de mandra minune. Cu o asemenea atitudine marca "Ceahlaul Piatra Neamt" nu vom ajunge nicaieri niciodata ! Si ne mai miram ca vor fi 2.000 de spectatori la meciurile viitoare din Gruia ? Lasati oameni buni omul sa lucreze, lasati proiectul sa-si arate roadele, atatea sanse cate sunt lasati-le sa traiasca. Lasati-ne speranta de a fi din nou campioni. Ce credeti ca poate face un antrenor nou in ultimele 13 etape ? Nici Europa League, pe care o uram atat, nuo vom mai "prinde". Si toate astea pentru a salva unii jucatori plafonati si delasatori ? Jenant.
Nimeni nu e fara de greseala, cu totii gresim, iar antrenorii si jucatorii sunt si ei oameni. Domnule Paszkany, stim ca sunteti fan Bayern Munchen, ati declarat-o de mai multe ori. Louis Van Gaal era dupa 8 etape la carma Bayern-ului pe locul 8 cu 12 puncte din 24 posibile, la nu mai putin de 8 puncte de liderul Bayer Leverkusen. Asta se intampla la inceputul lunii octombrie, la 3 luni dupa instalarea sa la Bayern. Si apoi a urmat ascensiunea incredibila ce a dus echipa in fruntea clasamentului. Si asta a fost posibil datorita rabdarii si increderii pe care i-au acordat-o conducatorii lui Bayern, in ciuda chiar a conflictelor pe care Van Gaal le-a avut cu cei mai buni jucatori ai sai (Luca Toni, Ribery). Nu poate garanta nimeni ca si Mandorlini va reusi, dar daca i s-a acordat incredere acum 2 luni, fiti consecventi si lasati omul sa lucreze. Se pot impartasi parerile personale vizavi de jocul echipei, nu e nevoie de astfel de masuri, ca totusi nu e un om adus de pe strada, are totusi o cariera in spate si trebuie respectata.
Eu personal nu l-as da afara nici daca am pierde cu Dinamo (desi n-avem cum sa pierdem cu betivii aia). Si mi-e ciuda cand vad miticii cum isi rad in barba de problemele noastre. Haideti sa le dam o lectie !
Hai CFR ! Victorie cu Dinamo si fie ca toate cele de mai sus sa fie de domeniul SF.
2 martie 2010
CE DEZAMAGIRE
Suntem tristi si frustrati dupa acest semiesec in fata Stelei, pe care ne doream atat de mult sa o invingem, dar nu a fost sa fie iarasi. Iar acum era momentul cel mai bun, insa nu am reusit sa profitam de degringolada ce domnea in sanul echipei bucurestene. Scurtcircuitul stelistilor din etapa anterioara ne-a priit insa foarte mult, avand acum 3 puncte avans fata de Steaua si Urziceni, care sunt de fapt 4 puncte, tinand cont de rezultatele directe. Acum practic cel mai apropiat adversar il constituie FC Timisoara, dar nici aceasta nu sparge gura targului, dupa ce a invins extrem de greu in fata iesenilor. Dar sa revenim asupra meciului de duminica seara.
Intr-o atmosfera de zile mari, cum nu a mai fost din toamna anului 2008 in grupele Champions League, am asistat la un meci echilibrat, sub asteptarile noastre in ceea ce priveste evolutia jucatorilor nostri. A dezamagit in primul rand linia de mijloc, in care se vede inca lipsa de jocuri impreuna a celor 3 titulari de duminica: Culio, E. Dica si N. Nica. Inlocuitorul lui Gabi Muresan, Dani, nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor, fiind prea defensiv si neinitiind nimic periculos in fata. Emil Dica s-a miscat destul de bine, iar Nicolae Dica a fost exact cum ne asteptam, adica nici prea-prea, nici foarte-foarte. E un fel de Mara in devenire. Are punctele sale forte: centrarile si loviturile libere si cam atat. Sper sa ma insel, dar cred ca nu va prinde multe meciuri ca titular la CFR, eventual 20-30 minute in repriza secunda. Norocul sau e ca De Zerbi nu va putea evolua luna asta, asa ca mai are sanse sa demonstreze ceva. Apoi ce va fi, vom vedea. De Culio nu mai zic prea multe, e poate cel mai constant jucator in momentul de fata la noi, si nu astept meciul in care nu va juca datorita unei suspendari...
Atacul a dezamagit si el profund. Daca in ce-l priveste pe Traore, e de inteles oarecum, si voi reveni la el imediat, cel mai mult a dezamagit Kone. Acesta a evoluat multe momente ca un jucator de old-boys, in plus dand impresia ca nu se intelege cu nimeni pe teren. Nu am inteles initial de ce nu a fost schimbat cu alt atacant, dar explicatia sta desigur in mentalitatea si parerea buna pe care o are Mandorlini despre el (nu zic ca nu ar avea dreptate). De multe ori in fotbalul mare, atacantii adevarati chiar nu joaca nimic 85 de minute, dar reusesc sa faca diferenta cand nimeni nu se mai asteapta. Pe asta s-a bazat Mandorlini, dar s-a inselat de aceasta data. Yssouf are datorii mari fata de suporteri si sper sa-si revina cat de curand, pana nu e prea tarziu. Referitor la Traore, acestuia parca i s-a urcat la cap titulatura de vedeta, jucatorul etapei 18, s.a.m.d. Puhoiul de impresari, anuntati cu litere mari in presa, veniti pentru a-l urmari pe tanarul ivorian, se pare i-a turnat acestuia plumb in picioare, neiesindu-i practic nimic in acest meci. Din fericire insa, Traore este inca un pusti, cu personalitate si evolutie in formare, dar trebuie urmarit cu mare atentie in pregatirea ce urmeaza. Lui Traore trebuie sa i se dea incredere in continuare si nu vom regreta.
Un fapt pozitiv consemnat in acest meci, evolutia lui Bud, care cu putina sansa putea deveni eroul CFR-ului. Desi a jucat doar 10 minute, Bud a reusit o lovitura perfecta de cap, care a fost foarte aproape sa-l invinga pe Tatarusanu. Din pacate insa, mingea nu a intrat in plasa, si astfel s-a terminat inca un meci fara victorie in fata Stelei. Fata de care avem un adevarat complex, ceea ce nu se poate spune vizavi de Unirea Urziceni sau Dinamo.
Duminica la Galati trebuie sa reparam acest pas gresit in fata Otelului, o echipa lipsita de griji. La Galati, CFR-ul nu a pierdut niciodata in ultimii 6 ani, palmaresul fiind net favorabil baietilor nostri cu 3 victorii s 2 egaluri (2-2 in 2005, 0-1 in 2006, 1-3 in 2007, 0-1 in 2008, 1-1 in 2009). Speram ca va fi si de aceasta data cu noroc si ca vom reusi sa ne distantam putin in frunte, inaintea derby-ului cu Dinamo.
Poate se intreaba unii de ce nu mai prea comentez ce se scrie in presa sportiva vizavi de CFR: pentru ca sunt scarbit si m-am cam saturat sa-i bag in seama pe toti nenorocitii. Poate voi relua la un moment dat comentariile pe aceasta tema, ramane de vazut cand voi crede de cuviinta. Pana atunci insa, voi incerca sa-mi exprim parerile personale despre jocul echipei noastre de suflet .
Fotbal la TV:
miercuri 20h45 TVR1: Romania - Israel (amical)
miercuri 21h45 Digisport: Germania - Argentina (amical)
miercuri 22h00 Sport Klub: Anglia - Egipt (amical)
vineri 20h30 Antena 1: Rapid - FC Timisoara (Liga 1)
23 februarie 2010
CULIO - M.V.P.
Avem motive de satisfactie fara indoiala dupa acest prim meci oficial din 2010. Am jucat ca o echipa mare, desi am tremurat putin, dar sa nu uitam ca am evoluat in fata echipei campioane totusi... Unirea ne-a pus cateva probleme,iar apararea noastra a prezentat cateva puncte slabe din nou, din pacate. Am avut noroc insa cu un Nuno Claro in zi mare, si am avut si putin noroc. Dar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa apreciem cum se cuvine jocul echipei noastre, in special daruirea demonstrata pe teren de toti cei 15 jucatori ce au evoluat in cursul meciului. Iar pe primul loc l-as pune pe Culio, care a alergat cel putin 15 km, si nu fara folos, a recuperat, a centrat, a scos faulturi dupa faulturi, a "rupt" jocul gazdelor, minut de minut, dara epuizare. A facut un meci colosal la Urziceni si merita din plin aplauzele noastre. As fi nedreot daca nu i-as aminti si pe ceilalti doi artizani ai acestei victorii superbe: Gabi Muresan si Traore, dar in general intreaga echipa si-a facut pe deplin datoria, evoluand asa cum ne-am dori de fiecare data. O surpriza placuta a reprezentat-o tanarul Leonardo Veloso, care a dovedit in cele cateva zeci de minute jucate, ca este un jucator de valoare, cu o buna viziune a jocului, avand si centrari foarte bune pentru atacanti.
Din pacate in meciul cu Steaua vor lipsi Muresan si Deac, fapt ce reprezinta deja principala stire in asa-zisa presa sportiva centrala. Dupa ce au clacat lamentabil pe teren propiu in fata plaiesilor lui Pinalti, stelistii vin la Cluj cu disperare dupa cel putin un egal. Va iesi un meci pe viata si pe moarte in Gruia, dar avantajul nostru este ca Steaua chiar nu are aparare in acest moment, preconizatele inlocuiri ale lui Baciu si Petre Marin subrezind si mai mult defensiva de amatori a clubului bucurestean. Traore si Yssouf Kone ar trebui in mod normal sa faca praf apararea stelista, iar victoria noastra ar veni de la sine. Speram ca nu vom asista la alte evenimente care sa umbreasca spectacolul sportiv anuntat duminica seara si sa savuram cu totii o victorie clara.
9 februarie 2010
AVANTI RAGAZZI
Asadar CFR mai scrie o pagina de istorie pentru fotbalul romanesc si reuseste sa aduca primul jucator din peninsula sa evolueze pe taramul cucerit de romani in urma cu mai bine de 2.000 de ani. Pe mine ma entuziasmeaza sincer acest transfer si va voi explica in cele ce urmeaza de ce. Inainte de toate insa, e clar ca De Zerbi vine la noi datorita lui Mandorlini, antrenor cu care a mai lucrat si in care are incredere. Si faptul ca el alege Clujul in dauna unei probabile reveniri la Napoli in serie A spune multe. Acum sigur ca De Zerbi nu e un Del Piero sau Totti, dar insistenta cu care Mandorlini si l-a dorit in echipa ne da sperante intemeiate. Gurile rele si nu numai spun ca fotbalul italian e in declin in ultimii ani. Da, e ceva adevar la mijloc, dar sa nu uitam ca in Italia se joaca cel mai tacticizat fotbal si de aceea foarte putini fotbalisti straini se adapteaza acolo. Ceea ce nu se intampla in cazul fotbalistilor italieni ce evolueaza peste granite. Acestia in proportie foarte mare si-au demonstrat pe deplin calitatile si au jucat roluri de prim rang la echipele lor. Sa ne amintim de Zola, Vialli, Mancini, Di Canio, sau mai recent Luca Toni, Macheda (Man. United) sau Rossi (Villareal). Fotbalul din Italia e mai putin spectaculos din cauza jocului tacticizat practicat pe teren, nu din cauza jucatorilor. Si s-a intamplat asa datorita foamei imense de rezultate, in dauna spectacolului. Dar la urma urmei, asta ne dorim si noi, rezultate, vrem un titlu neaparat in 2010 si de aceea ne-am luat antrenor italian si conducator de joc de acelasi neam. In declaratiile lui De Zerbi am sesizat dorinta acestuia de a ajunge sa evolueze in Champions League, poate ultima sa sansa la aceasta competitie, tinand cont de varsta sa (30 de ani). Trebuie sa-i acordam incredere, si ma tem doar de perioada scurta ce a mai ramas pana la debutul returului, care nu prea este in favoarea noastra. Am incredere in De Zerbi, cum am avut de la inceput in Mandorlini si sper ca nu ma insel. Sa respectam fotbalul italian, ne-a pus cele mai mari probleme dintotdeauna, sa nu uitam ca vorbim de o natiune ce a castigat de 4 ori campionatul mondial de fotbal...
Infrangerea cu croatii, desi cam dura, nu cred ca trebuie sa ne ingrijoreze prea mult. Meciul a demonstrat inca o data ca apararea noastra e fragila fara Cadu, si asta trebuie sa ne puna pe ganduri si, mai mult, pe treaba. La vara trebuie sa-l aducem inapoi pe Viera, un jucator tanar, de mare perspectiva. Dar pana atunci trebuie gasite solutii urgente.
Acestea fiind spuse, mult succes, avanti ragazzi per lo scudetto !
2 februarie 2010
AVEM ECHIPA, AVEM VALOARE
A mai ramas putin pana la startul returului, peste nici 3
saptamani urmeaza sa debutam in capitala Baraganului,
Urziceni, unde ne asteapta un adevarat vulcan. Apropo de ultima deplasare de la Urziceni, am remarcat acolo totusi un public patimas, dar fair-play, pe
cat e posibil in minunata noastra tarisoara. Scandari
triviale nu am auzit la Urziceni, doar vechile strigaturi populare "Ma-ce-la-rii" ori "Ae, Ao, sa moara Dinamo", refrene ce te
fac sa cazi pe ganduri si sa-ti aduci aminte cu nostalgie de
alte vremuri, cand pe stadioanele noastre se traia altfel
fotbalul, nu la fel de patimas si aiurea uneori ca acum. " 5
bani, 10 bani, la arbitru ochelari", "Si-altadata,
si-altadata, o s-o facem si mai si mai lata", "Fii corect,
arbitrule !", samd, erau candva nelipsite pe stadion. Azi le-au luat locul altele, mult mai virulente si mai mizerabile, cu tonul dat de la Bucuresti, si adoptat degraba de celelalte "mari" galerii din tara, in frunte cu cea din Timisoara. Totul pare inspirat din cultura becaliana si accente de OTV, cum ii sade bine poporului roman. Acum traim alte vremuri, lumea s-a inrait, violenta a
patruns pe stadioane in numele libertatii cucerite in
decembrie 89.
In fine, trecand la ale noastre, am avut oportunitatea de a savura primele 2 meciuri ale echipei noastre in format livetext, si se pare ca asa va fi si de-acum incolo, in al doilea cantonament din Antalya. Are si livetext-ul punctele lui forte: ne imaginam cu totii cat de bine au jucat baietii, ocaziile insirate in timpul meciului facandu-ne sa ne imaginam marea cu sarea. Sa dea Domnul asa sa fie, hai ca mai avem putin si incepe balul. Miticii s-au suparat rau de tot pe CFR, ca urmare transmit doar amicalele Stelei, lui Dinamo, Urziceni si... Pandurii Tg. Jiu, cel putin asa se preconizeaza in zilele urmatoare.
Cam toate echipele din frunte s-au intarit, in special Vasluiul si Timisoara, care raman cele mai periculoase adversare. Si Steaua ramane un pericol demn de luat in seama, mai ales acum dupa ce i-au adus pe fratii Karamian. Dar nici noi nu ne-am lasat mai prejos si cred ca putem sa ne mandrim cu un lot puternic, poate chiar cel mai puternic din prima liga. Chiar daca va pleca Dubarbier, mijlocasi laterali avem o gramada, iar in atac lucrurile stau iarasi destul de bine. In ceea ce priveste apararea, speram ca mister Mandorlini va gandi cea mai buna strategie pentru a gasi varianta optima si variantele de rezerva ce trebuie aplicate cand se aduna cartonasele si accidentarile inevitabile. Integrarea in joc a celor 2 Dica poate fi si ea cheia succesului ceferist in acest an. Putem spune ca avem echipa, avem si valoare.
Asadar, sa mai avem putina rabdare, imediat ne vom conecta la lupta pentru titlu !
19 ianuarie 2010
O LUNA DE PREGATIRE
Atat mai au baietii lui Mandorlini pana la startul returului, perioada in care fiecare va putea demonstra ca isi merita locul de titular sau ca prezinta interes in conceptia de joc a italianului. Am asistat la cateva mutari, unele anuntate, altele nu, in general cam batem pasul pe loc, cu o exceptie poate, sosirea lui Nicolae Dica, miscare care poate fi castigatoare, va fi cu siguranta foarte interesant ce se va intampla. Plecarea lui Leao a trecut practic neobservata, nu cred ca putem regreta aceasta despartire, caci Leao nu a jucat mai nimic in destul de indelungata sa sedere la Cluj, si a avut nenumarate ocazii sa o faca. O alta despartire, cea de Dario Flores, putin neasteptata, dar cred justificata. De la Dario Flores ramanem cu amintirea frumoasa a golului de pe Ghencea ... si cam atat. Aflu in presa ca CFR a cautat cu disperare fundasi centrali sau laterali si ca suntem gata de noi experiente, gen Casal sau Kanyuka, in timp ce pe Edimar, care a inceput sa se acomodeze si sa joace tot mai bine cu trecerea etapelor suntem gata sa-l cedam in Portugalia, iar de Viera nu se mai sufla o vorba, tanarul ivorian fiind convocat in nationala mare a "elefantilor" la Cupa Africii si probabil la mondialul de la vara. Sunt putin ciudate aceste permanente experiente, dar lipsa rabdarii e ceva la moda in Romania, iar CFR-ul nu prea face exceptie. De neinteles pentru mine este si permanentul duel dintre patronul clubului si Yssouf Kone. Cred ca Kone l-a suparat cu ceva rau de tot pe dl. Paszkany, din moment ce asistam la aceste dueluri verbale in ultimele 2-3 luni, dar din pacate nu cunoastem detaliile care au dus la asa ceva. E regretabil totusi ca rufele nu se spala in familie...
O poveste foarte frumoasa s-ar putea naste in urma transferului lui Cristian Bud la CFR. Cred ca e primul jucator in trecutul apropiat de la CFR care ajunge la noi din postura de suporter al echipei, abia apoi contand salariul si celelalte detalii contractuale. Asteptam cu mare interes evolutiile sale sub culorile alb-visinii, iar daruirea cu care Bud va juca pe teren ne va face pe toti sa-l iubim si sa-l apreciem. Bud suporterul a devenit Bud jucatorul la echipa sa de suflet, ce poate fi mai frumos ? Cristi Bud, suporterul din tribune coborat pe dreptunghiul verde, ne va reprezenta intr-un fel pe noi toti, care suntem , nu-i asa cei mai mari critici si cei mai buni antrenori nedescoperiti. Sper ca Bud va confirma asteptarile noastre, iata inca un motiv de optimism privitor la acest retur.
In rest, nimic noi, poate doar faptul ca pana acum nu s-a anuntat nici o televizare a amicalelor din Antalya, criza probabil determinandu-i pe cei de la Sport.ro sa nu trimita un car de transmisie in indepartata Turcie, asa ca probabil vom fi nevoiti sa urmarim meciurile in format livetext. Poate totusi in al doilea cantonament, dat fiind faptul ca vom fi mai aproape de startul returului se va incumeta cineva sa transmita partidele de verificare...
5 ianuarie 2010
LA MULTI ANI
Acum ca au trecut si sarbatorile si ne-am mai linistit cu totii, putem sa privim cu mai multa luciditate anul ce tocmai a inceput. Noutati prea mari inca nu avem, doar plecarile aparent normale ale lui Mara si Didi. O parere de rau o am pentru amandoi ca au plecat, fiecare si-a facut datoria sub culorile clubului la un moment dat, dar nu asigurau se pare acea constanta in evolutie pe care si-o doreste conducerea tehnica, iar Mara probabil era prea lent pentru atacul in viteza pregatit de Mandorlini pentru retur. Didi are nevoie sa joace, iar cele 6 luni ce le va juca in Portugalia ne vor demonstra mai bine posibilitatile sale actuale.
Peste nici o saptamana lotul de jucatori, mai putin Yssouf Kone (plecat in Angola), se va reuni la Cluj, dupa care urmeaza primul cantonament al iernii. In cele doua perioade de pregatire din Turcia Mandorlini va avea ocazia sa ruleze intreg lotul si sa inceapa sa-si intre in paine pe deplin, asa ca asteptam cu mult interes vestile ce vor veni din Antalya. Pregatirea din Antalya e esentiala, iar Mandorlini trebuie sa-si aduca baietii rapid in varful formei sportive, caci in finalul lunii februarie avem doua exemene deosebit de importante: meciuri cu Urziceni si Steaua. Odata cu plecarea lui Dan Petrescu de la Urziceni, misiunea pare putin mai usoara, dar oricum cei ce vor mai ramane la Unirea vor mai evolua bine o perioada macar "din inertie", dupa care va urma declinul. Steaua in schimb pare foarte periculoasa, noroc cu nebunul ce-o pastoreste, dar cel mai periculos adversar la titlu mi se pare Timisoara. Dar vom mai avea timp sa vorbim despre asta mai incolo.
De plictisit nu avem cum sa ne plictisim, caci englezii, spaniolii si italienii nu ne lasa nicicum, campionatele lor fiind acum in plina desfasurare. Pe langa asta, un eveniment deosebit urmeaza sa inceapa duminica 10 ianuarie in Angola, Cupa Africii pe Natiuni la fotbal, o competitie pe care putem s-o urmarim integral in direct pe Eurosport si este cu atat mai interesanta cu cat vor evolua 3 jucatori ce apartin de CFR Cluj: Yssouf Kone (Burkina Faso), Emmanuel Kone si Viera (Coasta de Fildes). Daca mai enumeram doar alte cateva nume ce vor fi prezente pe stadioanele din Angola: Drogba, Kalou, Essien, Eto'o, Obi Mikel, Kanu, Martins, Adebayor, Asamoah, Eboue, iata o garantie ca vom asista la o competitie de inalt nivel tehnic.
In incheiere va urez tuturor un an 2010 plin de satisfactii si fie ca in vara sa devenim din nou campioni macar, chiar de nu vom reusi chiar eventul...
22 decembrie 2009
NU VA VOM UITA
Astazi voi scrie despre un subiect sensibil, care ar trebui sa ne preocupe mai des pe toti, e vorba de Revolutia romana din decembrie 1989, de la care se implinesc azi 20 de ani. Pentru ca nimic din ceea ce se intampla azi, din ceea ce s-a intamplat in ultimul timp pentru noi, nu era posibil daca nu exista Revolutia din 1989. Gratie celor care si-au dat viata atunci pentru libertate existam si noi astazi cu visurile si idealurile noastre mai aproape de indeplinire decat pana atunci. Gratie lor exista si face performanta echipa noastra de suflet, caci numai dupa 1989 a fost posibila aparitia investitorilor in toate domeniile, altfel am fi asistat si acum la aceleasi penibile si dizgratioase derby-uri Dinamo-Steaua. Probabil CFR Cluj s-ar fi zbatut si acum undeva intre divizia C si divizia B, probabil urmaream si azi superbele realizari cinematografice din Coreea de Nord sau URSS.
Acum, cand se implinesc 20 de ani de la acele memorabile evenimente, aducem un omagiu tuturor celor ce si-au dat viata pentru binele nostru, de la cei din Timisoara, Bucuresti, restul oraselor din tara si pana la cei din orasul nostru, care au infruntat cu pieptul dezgolit armata si securitatea din acea vreme. Unul din cele mai mari pacate ale democratiei noastre (sau asa o fi peste tot?) e acela ca majoritatea cuvintelor isi pierd valoarea prin repetarea lor excesiva si de cele mai multe ori fortata. Incercand sa evit acest fapt, imi exprim inca o data sentimentele mele fata de eroii din 1989:
CINSTE EROILOR ROMANIEI DIN 1989 ! DUMNEZEU SA VA ODIHNEASCA IN PACE ! NU VA VOM UITA ! VETI RAMANE DE-A PURURI IN INIMILE NOASTRE !
15 decembrie 2009
CAMPIOANA DE IARNA
Ne vine sau nu sa credem, am terminat turul pe primul loc, in ciuda atator dezamagiri din aceasta toamna. Ce-i drept, dupa un concurs de imprejurari, dar punctele sunt puncte, obtinute cinstit si cu greu in fiecare meci. Si cand ne gandim ce usor am pierdut 2 puncte la Alba Iulia sau cele 2 de acasa cu Iasiul ne ia cu ameteala. Dupa parerea mea totusi Unirea Urziceni are cele mai mari merite in aceasta toamna totusi. A reusit 8 puncte in Champions League, fara prea mari sincope in prima liga, ceea ce e chiar de admirat pentru o echipa romaneasca. Aproape incredibila e si revenirea Stelei, care a reusit cu mult noroc obtinerea a 4 puncte in prelungiri in ultimele 3 etape, ceea ce a dus-o sus de tot, cum n-a mai fost cam de multa vreme.
Se anunta un retur de foc, iar debutul va fi esential pentru CFR: deplasare la Urziceni si acasa cu Steaua, meciuri ce vor fi capitale in evolutia campionatului. Liga a anuntat debutul returului pe 13 februarie, dar e greu de crezut ca se va putea juca in acea data in Romania pe toate stadioanele. Nici nu prea ne-ar conveni sa jucam asa de repede cu Urziceniul, care trebuie sa evolueze in saisprezecimile Europa League pe 18 februarie. Dar vom vedea ce va fi...
In ce priveste jucatorii nostri, unii au plecat deja in vacanta (Cadu, Dani), ceilalti vor pleca joi si vor reveni in jurul datei de 11 ianuarie. Nu stiu ce se intampla in ultimul timp cu Traore, care nu prea mai misca pe teren. Ar trebui cineva sa-l aduca pe tanarul nostru atacant cu picioarele pe pamant si sa-i zica ca il doreste de fapt Nicolo Napoli de la Astra Ploiesti, si nu clubul Napoli cum se scria in presa...
De joi incolo luam si noi o binemeritata pauza la stress, sperante, amagiri si ne pregatim de sarbatorile de iarna, cu speranta unui an 2010 mai bun din toate punctele de vedere pentru toata lumea.
Eu va urez inca de pe acum Sarbatori fericite si La Multi Ani, dar promit ca voi mai reveni pe parcurs, in functie si de stirile de zi cu zi din lumea sportului.
Fotbal la TV:
marti 22h00 Eurosport2: Man. United - Wolverhampton (Premier League)
miercuri 20h00 ProTV: Panathinaikos - Dinamo (Europa League)
joi 22h05 ProTV: Steaua - Twente (Europa League)
vineri 13h00 Eurosport: Tragere la sorti Champions League
vineri 14h00 Eurosport: Tragere la sorti Europa League
sambata 19h30 Eurosport2: Arsenal - Hull City (Premier League)
duminica 18h00 Eurosport2: West Ham - Chelsea (Premier League)
duminica 21h45 Digisport: Inter - Lazio (Serie A)
6 decembrie 2009
6 PUNCTE OBLIGATORII
S-a ales praful de campania noastra europeana din acest an, probabil asta s-a si vrut, spre nedumerirea antrenorului Mandorlini, care se uita inmarmurit la ce vede pe teren. Frumos, baieti, eu am mai zis, daca nu terminam pe primul loc sau pe 2, nu mai are rost sa ne inscriem in Europa League la anul, mai bine sa-i lasam pe altii care si-o doresc. Dar probabil pana in toamna 75% din actualul lot va fi innoit, asa ca se vor mai schimba datele problemei...
Au mai ramas 10 zile de conectare la fotbal in acest an, pe 16 decembrie urmand sa se traga cortina peste actualul sezon, in ceea ce ne priveste. Cele mai importante sunt acum, e adevarat, cele 2 meciuri de campionat, meciuri cu 2 nou-promovate, meciuri care nu ar trebui sa ne ridice probleme deosebite. Unu la mana, pentru ca International Curtea de Arges joaca slab pe propriul teren, reusind din 7 partide o singura victorie (2-1 cu Astra Ploiesti) si 6 infrangeri (!!). Doi la mana, Ceahlaul nu reprezinta cu adevarat un pericol pentru nici un adversar, daca pana si FC Timisoara le-a administrat un sec 6-0 in urma cu cateva saptamani, pe malurile Begai. In concluzie, nu avem voie sa ratam acest final de sezon, caci e mai mult decat la indemana noastra sa obtinem cele 6 puncte puse in joc.
Apoi va urma pauza de iarna, de exact o luna, jucatorii nostri urmand sa plece pe 16 ianuarie in primul cantonament de pregatire din Turcia. O pauza in care se vor lua masurile, speram cu totii, care sa duca la redresarea situatiei destul de triste din aceasta toamna de la echipa.
1 decembrie 2009
ULTIMUL TREN
Ai nostri baieti vor fi pusi la grea incercare joi seara in tara lui Andersen, in dificila misiune de a recupera ce se mai poate din aceasta campanie europeana. De care, fie vorba intre noi, ne-a cam durut undeva pana acum, cu mici exceptii. Din pacate, misiunea pare extrem de grea, in intervalul de la meciul tur si pana acum reintrand pe teren vedetele Gronkjaer si Norregaard (capitanul echipei). Danezii au reusit sa invinga pe teren propriu pe Sparta Praga, iar cu PSV au fost egalati cu greu spre final. Baietii nostri nu vor putea conta pe Gabi Muresan, in mare forma in ultimul timp, si pe Mara, astfel ca probabil Mandorlini va juca cu un singur mijlocas defensiv (Dani), Flores nefiind inclus pe lista Europa League.
Oricum, va fi un meci deosebit de interesant, sunt curios ce le pregateste italianul nostru danezilor, probabil un unsprezece de start ultraofensiv, cu care sa strapungem greoaia aparare nordica. Mizez pe tehnicitatea latinilor nostri, ce-i poate surprinde pe danezi, dar si pe disciplina tactica demonstrata de echipa noastra in ultimul timp. Mizez pe Yssouf Kone, care a demostrat ca se simte bine mai aproape de Polul Nord, mizez pe Dubarbier si Culio, care isi doresc sa demonstreze si in Europa, mizez pe Deac, care ii poate surprinde cu "bicicletele" lui pe fundasii danezi. Totul e sa luptam 90 de minute si sa nu ne credem dinainte invingatori, chiar daca vom conduce pe tabela, caci danezii nu se vor lasa cu una cu doua, au spirit de luptatori, specific tarilor germanice.
Dar sa vedem ce sanse am mai avea in cazul unei victorii mult dorite joi seara:
| 1 | PSV | 5-3 | 8p |
| 2 | Sparta | 7-5 | 7p |
| 3 | Copenhaga | 2-4 | 4p |
| 4 | CFR | 4-6 | 3p |
Meciuri de disputat:
FC Copenhaga - CFR Cluj
PSV - Sparta
CFR Cluj - PSV
Sparta - FC Copenhaga
Caz 1: PSV - Sparta 1 - probabilitate 60%
Clasament: 1. PSV 11p, 2. Sparta 7p, 3. CFR 6p, 4. Copenhaga 4p
In acest caz, PSV e calificata automat, iar noi avem nevoie de victorie in ultimul meci, plus conditia ca Sparta sa nu invinga pe FC Copenhaga la Praga.
Caz 2: PSV - Sparta X - probabilitate 30%
Clasament: 1. PSV 9p, 2. Sparta 8p, 3. CFR 6p, 4. Copenhaga 4p
In Cazul 2, vom asista practic la un meci pe viata si pe moarte pe 16 decembrie, in cazul unei victorii la 2 goluri diferenta ne calificam sigur, iar in cazul unei victorii la limita, va fi in functie de golaverajul nostru si al PSV (e indicata o victorie la 2 goluri la Copenhaga, pentru a ne ajunge un 1-0 cu PSV)
Caz 3: PSV - Sparta 2 - probabilitate 10%
Clasament: 1. Sparta 10p, 2. PSV 8p, 3. CFR 6 p, 4. Copenhaga 4p
In acest ultim caz, destul de putin probabil, vom asista din nou la un meci capital intre CFR si PSV in ultima etapa. Victoria e singura noastra varianta.
Toate aceste calcule isi pierd valabilitatea daca nu invingem joi seara. Chiar daca nu vom invinge, imi doresc macar sa scoatem un egal si sa onoram cat se mai poate aceasta participare in Europa League. Sa speram macar ca nu vom termina pe ultimul loc in grupa, cum vor face probabil celelalte echipe romanesti din Europa League... In orice caz, chiar si aceasta experienta internationala va conta in viitor, doar faptul ca jucam an de an meciuri internationale de inalt nivel, fiind esential pentru o mult dorita "explozie" europeana a CFR-ului.
25 noiembrie 2009
DUŞUL RECE
Asadar, ceea ce parea greu de evitat, s-a intamplat: a venit si prima infrangere din era Mandorlini, o infrangere categorica, in fata unei echipe aflate pe val. Am putut revedea neputinta jucatorilor nostri, neputinta arhicunoscuta in acest tur de campionat. Totusi, eu ma intreb, ce cantonament de "acumulare" s-a facut asta vara in Austria ? Ce fel de preparatori fizici am avut pana acum la echipa, din moment ce nu putem juca mai mult de o repriza inca din septembrie ? Oare tot ce s-a facut a fost dupa ureche?
Vedem cu totii cum englezii se incalzesc pe masura ce trec etapele de campionat. Ei pot sa joace in Champions League fara probleme, joaca de Craciun, pe 30 decembrie, 2 ianuarie, pana pe la inceputul lunii mai, fara sa se observe vreo oboseala. Acelasi lucru si in alte tari europene (Spania, Italia). La noi, dupa 2 etape echipa e obosita dupa cantonamentele de pregatire din vara, apoi toata lumea se plange ca sunt puse prea des meciurile, desi au existat 3 pauze de 2 saptamani pentru meciurile nationalei. Am vazut un documentar despre modalitatea de pregatire fizica, urmarita de un soft pe calculator, la Juventus Torino. Era un documentar realizat in urma cu vreo 10 ani. Softul respectiv continea o baza de date cu fiecare jucator si stadiul de pregatire in care se afla. Erau recomandari despre ce fel de exercitii fizice trebuie sa faca si pe ce perioada. Tare m-as mira ca la noi sa se fi auzit de asa ceva. Spun unii, destul de multi, ca antrenamentele in vremea lui Conceicao, erau o joaca pentru majoritatea componentilor echipei. Pai daca a fost asa, e deosebit de grav. Lipsa de seriozitate a dus, alaturi de escapadele unor jucatori (sa nu-i acuzam pe toti, ca nu e corect), la o forma fizica pe care o putem urmari acum in finalul turului in toata splendoarea ei.
Pe langa uzura fizica, ce se poate observa la multi dintre jucatori, exista si o uzura psihica, fara dubii. Unii s-au multumit cu cat au reusit sa faca, recunoscandu-si practic limitele. Nu e de condamnat asta, doar n-or fi cu totii nascuti pentru a fi campioni. "Le-am castigat un campionat, doua cupe, o supercupa, ce mai vor astia de la mine?", s-ar putea intreba oarecum pe buna dreptate unii din jucatori. Da, le multumim pentru tot acestor jucatori, nu-i vom uita niciodata. Dar noi vrem sa vedem fotbal, chiar daca nu invingem mereu, nu un chin permanent pe teren.
Trebuie reinceputa numaidecat reconstructia echipei. Si pentru asta, noul antrenor trebuie sa-si intre cat mai repede in paine. Mare lucru nu are ce face acum in cele 3 saptamani ramase in acest an fotbalistic. Macar sa salvam ce se mai poate salva. Dar din iarna trebuie sa se ia totul de la zero. Chiar jucatorii vechi cred ca mai au o sansa. Se va vedea atunci cine mai vrea cu adevarat sa obtina ceva si cine s-a plictisit de fotbal. Cu certitudine e nevoie de sange proaspat si nu putin. Speram ca Mandorlini sa aplice metodele de pregatire din fotbalul italian, atat cele fizice, cat si cele tehnico-tactice, astfel ca la finele lui februarie CFR-ul sa se prezinte cu o noua fata. Iar startul va fi deosebit de greu, la Urziceni, in fata echipei campioane.
Ceea ce ma linisteste oarecum e aparenta liniste si siguranta pe sine a lui Mandorlini. Acesta nu se agita pe marginea terenului, vorbeste civilizat, nu se ia in gura cu nimeni. Poate sa fie o impresie gresita, dar sper si cred ca nu e. Daca vor incepe sa apara si rezultatele pozitive, as face inca de pe acum o propunere: sa i se dea lui Mandorlini puteri de decizie mai mari, sa se transforme treptat in manager tehnic, sa urmareasca si sa poata promova juniorii promitatori ai clubului, sa-si aduca jucatorii de care are nevoie, fara alte interventii. Poate visez prea multe, poate e prea devreme, recunosc, asa ca ma opresc aici deocamdata.
20 noiembrie 2009
JOS MITICII
Asistam din nou la o campanie incredibila impotriva CFR-ului, acum dupa meciul de la Craiova, o campanie cu iz politic, cum bine sesiza prietenul nostru, Chefere. Intr-un interviu in Evenimentul zilei de joi, istoricul Neagu Djuvara afirma: " S-a stricat ceva in creierul acestui popor", o afirmatie atat de adevarata, dupa cum putem constata cu totii. E o campanie cu iz politic, dar nu as merge exclusiv pe asta. Sigur, apropierea alegerilor si-a spus cuvantul, dar sa nu uitam ca astfel de evenimente s-au mai intamplat nu de multa vreme, mai exact dupa meciul castigat net de CFR in Giulesti, cu 4-1. E vorba aici de ura nemarginita, viscerala, periculos de mare pe care o au cei din sud in special impotriva noastra. Alaturi de ei, donatorul de intestine, Marian Iancu, alt mitic, nascut in inima Bucurestiului (Giulesti) si Adrian Porumboiu, fostul mega-arbitru din timpul epocii de aur. O asemenea isterie din partea intregii prese sportive si nu numai am mai asistat numai atunci cand nationala Romaniei a fost defavorizata de anumiti arbitri, cum a fost cazul lui Urs Maier. Dar daca de la anumiti indivizi ne asteptam la astfel de reactie, m-a surprins neplacut comentariul celor de la ProTV, in frunte cu Mihai Mironica, care parea unul mai cu capul pe umeri decat ceilalti.
Cel mai grav insa nu e acest fapt, ci manipularea pe care o fac, cu buna stiinta sau nu, acesti comentatori pe toate posturile, o manipulare care prinde destul de usor la o masa mare de oameni, creduli, care inghit tot ce li se serveste pe micile ecrane, incepand cu buletinul meteo si alarmantele coduri galbene, verzi sau roz-bonbon, si terminand cu "vaca nebuna", "gripa aviara" si mult mai la moda gripa porcina. Si acestora nu avem ce sa le explicam, degeaba, oricat ne-am chinui. E un razboi inegal oricum, intre mass-media super-arhi-centralizata din capitala si noi, amaratii suporteri ai unei echipe din "provincie".
Singurul nostru raspuns poate si trebuie sa fie in teren, si in special ar fi contat enorm, dar se pare ca nu s-a dorit, aventura noastra in acest an in Europa League. O calificare acum compromisa in proportie de 90%, o calificare care nu ne-am dorit-o. Dar va spun sincer, eu cred ca alte ar fi fost ecourile dupa un astfel de meci, daca in acest moment aveam vreo 9 puncte si eram cu sanse mari de calificare in primavara europeana. Ar fi avut atunci cel putin o retinere unii dintre cei ce ne ataca acum si nu ar fi fost atat de inversunati. S-a gresit in acea abordare a meciurilor de la Eindhoven si Praga cu gandul la meciurile de campionat. Acum, suntem toti in aceeasi mocirla, cu rezultate nule in Europa, si atunci de ce sa nu dea in noi? Argumente au: in Europa de ce nu castigati nici un meci, numai in campionat reusiti... Desigur m-am referit aici la criticii cu oarecare buna credinta, de care poate sa ne pese. In ce-i priveste pe ceilalti, jurnalisti simpatizanti declarati sau nu ai altor echipe, jurnalisti corupti de care e plin peste tot, in toate domeniile presei scrise, nu prea avem ce discuta. Care este cea mai corupta tara din UE ? Raspunsul nu e greu de ghicit: Romania, urmata indeaproape de Bulgaria. Iar presa e la loc de cinste si nu face exceptie. Vedem zi de zi, cei care mai suporta sa urmareasca tampeniile debitate pe micul ecran, scandaluri peste scandaluri, lovituri sub centura, stiri senzationale. De ce presa sportiva nu s-ar angaja in acest joc ? Presa sportiva e la fel de corupta precum e restul presei, precum toate institutiile statului in acest moment. Cu cat e mai multa prostie la mijloc, cu atat ea prinde mai bine la marele public. OTV-ul, Vacanta mare, Ciao Darwin, Becali, Mititelu, Iancu, Borcea si exemplele pot continua la nesfarsit. Asta e tara in care traim, ne convine sau nu.
Pe noi ca suporteri CFR normal ca ne dor acuzatiile nedrepte, de cele mai multe ori, ce vin din toate partile. Eu insa zic sa fim optimisti, sa ramanem aceiasi, sa nu punem "botul" la tot si, mai ales, sa nu devenim ca si ceilalti. Noi sa ne vedem de treaba noastra, cei din tribune, jucatorii pe teren si sa lasam sa vorbeasca rezultatele.
In ce priveste meciul in sine, incepe sa se vada mana lui Mandorlini, in special la organizarea din aparare si la pragmatismul demonstrat in aceasta partida. Dupa ce au ramas in 10, CFR-ul a facut normal pasul inapoi, la adapostul fragilului avantaj de pe tabela, dar sinceri sa fim nici nu prea avea oameni la creatie, si aici e un mare gol in lotul actual. Fara Peralta sau Culio practic nu mai avem mijloc, se joaca totul la nimereala sau cu mingi aruncate spre varfuri. Sper ca pauza de iarna va fi fructificata in primul rand pentru umplerea acestor goluri de la mijlocul echipei.
P.S. : Miticilor le-a mai venit inima la loc, dupa calificarea unicilor reprezentanti in Cupa Romaniei, Dinamo. Urletele de la golurile dinamovistilor i-au dat de gol inca o data. Jos miticii !
18 noiembrie 2009
SQUADRA GRANATA
Si-acum, dupa ce totul s-a terminat cu bine, in ceea ce priveste situatia de pe banca tehnica, sa asteptam cuminti evolutia squadrei visinii a CFR-ului. Prima ocazie, miercuri seara in Banie, un meci deosebit de greu in fata unei formatii puse mereu pe surprize. Nu va fi nici o tragedie daca nu vom reusi calificarea, totul e scuzabil acum, nu poate fi nimeni absurd. Dar sunt sanse bune sa vedem o echipa CFR in forma, acum cand jucatorii nostri vor incerca sa dea totul pentru a fi bine vazuti de noul antrenor. Totodata se da o lupta acerba pentru titularizare, dupa cum spunea si Codrea, la echipa lui Mandorlini joaca mereu jucatorii in forma, nu conteaza vedetele. Si cum noi vedete chiar nu prea avem decat poate cativa care se cred vedete, putem sa asistam in curand la rasturnari spectaculoase in echipa. Totul depinde de modul cum vor "percuta" jucatorii nostri la acest stil nou de antrenamente si de joc impuse de Mandorlini. Care Mandorlini, nu a stat deloc pe ganduri si si-a intrat rapid in paine, efectuand antrenamente dure pentru "domnisoarele" noastre (nu generalizez...). Antrenamentele sunt cum sunt, astea pot fi urmarite de oricine, partea forte a lui Mandorlini ar trebui sa fie tactica adoptata la fiecare meci. Si nu am dubii ca omul asta stie meserie, din moment ce a fost antrenat ani de zile de marele Trapattoni, dar nu numai din acest motiv.
Asadar astazi, un prim contact cu noul CFR, speram un CFR modern sau macar in curs de modernizare in exprimarea sa pe teren. Revin cu pareri dupa meci. Hai CFR !
Fotbal la TV:
miercuri 18h15 Sport.ro: FC Vaslui - International (Cupa Romaniei)
miercuri 20h15 Pro TV: Univ. Craiova - CFR Cluj (Cupa Romaniei)
miercuri 21h45 Digisport: Germania - Coasta de Fildes (amical)
miercuri 21h45 Sport.ro: Austria - Spania (amical)
miercuri 21h45 TVR 1: Bosnia - Portugalia (Play-off CM fotbal)
miercuri 21h50 Rai 1: Italia - Suedia (amical)
12 noiembrie 2009
Va prezint un articol scris ieri, inainte de aparitia stirii (zvonului) privind careia afacerea Mandorlini ar fi cazut. Eu imi exprim speranta ca in cele din urma se va ajunge la aceasta varianta de antrenor, iar mai jos va prezint cateva argumente intr-un articol integral:
ŞI-AU GĂSIT NAŞUL
Asadar ceea ce era de asteptat se pare ca se va intampla cat de curand, sau s-a si intamplat cand cititi aceste
randuri. Vreau sa-mi exprim pe aceasta cale satisfactia pentru aceasta alegere, care chiar daca la prima vedere nu
pare deosebita, ar putea fi mutarea sezonului 2009-2010.
Desigur, nu spune nimic pentru cei mai multi dintre noi numele lui Mandorlini, dar daca stam si analizam putin
situatia antrenorilor straini/italieni veniti in Romania sa antreneze, Mandorlini are cartea de vizita cea mai bogata, a
antrenat 2 echipe in serie A, ceea ce pentru TOTI antrenorii
romani in activitate in tara RAMANE UN VIS de neatins. Doar
Mircea Lucescu a mai reusit sa antreneze in serie A, fara
rezultate notabile, avand la activ 4 retrogradari din prima
divizie italiana, la echipe totusi destul de modeste (Pisa,
Reggiana si Brascia), in cei 7 ani de antrenorat in
peninsula.
Ceilalti antrenori italieni ajunsi in Romania sa antreneze
au activat cel mult in serie B, un campionat care e cam la
nivelul primei noastre divizii, fara indoiala. Zenga
antrenase o echipa in America, Bergodi o echipa de serie B -
Sassuolo, Nicolo Napoli si-a inceput cariera de antrenor in
Romania, Dario Bonetti a antrenat doar in serie B formatia
Gallipoli, chiar al nostru Maurizio Trombetta pentru care
pastram toata stima a activat mai mult ca secund inainte de
a ajunge la CFR.
Vazand fotografii cu mister in actiune pe banca tehnica nu
prea iti vine sa fii in pielea lui Cadu etc Co., dar ma
bucur ca a venit vremea ca baietii sa se puna pe treaba cu
adevarat, caci cu siguranta acest antrenor isi va impune
punctul de vedere si va face disciplina in vestiar. Se pare ca in sfarsit jucatorii nostri şi-au găsit naşul. Cel
putin asa pare la prima vedere. Antrenorii italieni sunt
extrem de ambitiosi, dornici de afirmare si luptatori in sensul bun al cuvantului. Veti vedea ca asa va fi, sunt gata sa
pariez ca echipa va merge mult mai bine in scurt timp. O
singura conditie insa: Mandorlini sa fie lasat sa-si faca
treaba cu autoritate la echipa, fara amestec din afara, se
intelege ce vreau sa zic. Lasati-l domnilor sa lucreze si nu
vom regreta.
Mandorlini e adeptul unui stil ultraofensiv pentru Romania, fapt confirmat de fostul sau elev, Paul Codrea, de la Siena,
stil care cred ca s-ar preta CFR-ului, in conditiile unui
lot valid din punct de vedere fizic, nu cum arata acum.
Nu-i mai putin adevarat ca
schimbarea sistemului de joc ar constitui o mini-revolutie
in echipa si vor fi necesare cateva luni pentru acomodare si
pentru gasirea variantei optime. Si inca ceva: antrenorii italieni s-au integrat pana acum in Romania destul de bine, nu prea au fost cazuri in care sa nu aiba rezultate pozitive. Iata deci inca un argument in favoarea acestei alegeri. Sper ca mutarea sa reuseasca, dar
macar acum avem o speranta, si chiar sanse bune sa se
infaptuiasca, pe cand pana mai ieri nu mai speram nimic.
Forza CFR !
Fotbal la TV:
sambata 18h00 TVR1: Polonia - Romania (amical)
sambata 21h50 Sport.ro: Italia - Olanda (amical)
sambata 22h00 Eurosport: Irlanda - Franta (play-off pt CM)
sambata 22h30 TVR1:Portugalia - Bosnia (play-off pt CM)
7 noiembrie 2009
DEZAMAGIRI IN LANT
Dragi CFR-isti, demult nu am mai fost atat de suparat ca acum dupa aceasta noua boacana facuta de ai nostri. Simt ca nici ideile nu prea mai pot sa mi le exprim in aceasta rubrica, dezamagirea este maxima. Paharul s-a umplut acum si sper sa fie luate masuri cat de curand. Nu ma intereseaza ce vom face cu Astra Ploiesti, ce rost are sa ne mintim in continuare ? Cine ar mai putea sa cante acum, chiar in ipoteza in care duminica am deveni lideri, "Cine e pe primul loc?" ?? O crunta dezamagire am trait si in privinta lui Culio, a carui valoare am apreciat-o mereu, chiar daca exagera cu driblingurile inutil uneori. Manifestarea sa la finalul jocului mi-a lasat un gust amar si nici daca ar ingenunchea in fata spectatorilor nu stiu daca l-ar mai ierta cineva. In schimb, Tony a dovedit din nou, daca mai era cazul, ca este un om de mare caracter. Si de asemenea oameni avem nevoie, care sa lupte din rasputeri din primul pana in ultimul minut. Bravo Tony, Rusine Culio !
Reactia galeriei noastre a fost unica in Romania si pentru asta putem fi mandri. Ideea lui Chefere cu batistele albe iata si-a gasit ecou si a fost mediatizata de mass-media. A fost o reactie de oameni civilizati si de bun simt. Imi exprim si eu dispretul fata de declaratiile rautacioase ale presedintelui Muresan vizavi de spectatorii/suporterii de pe stadion. Nu se cade, prezidente, sa jigniti in bloc opinia multimii, chiar daca nu va convine. Aveti curaj sa traversati terenul oare duminica prin fata propriului public ? Ma indoiesc ca da. De ce oare ? Din pacate insa, sunt sigur ca nici un sfert din cati au fost prezenti joi seara vor veni si duminica, si vom asista la cea mai scazuta audienta din acest campionat.
Atat deocamdata, nu-mi mai arde nici macar de un mic haz de necaz. Hai CFR !
Fotbal la TV:sambata 15h00 GSPTV: Gaz Metan - Poli Iasi (Liga 1)
sambata 16h30 Digisport: Bayern - Schalke (Bundesliga)
sambata 17h00 Eurosport2: Man. City - Burnley (Premier League)
sambata 19h00 Sport.ro: UTA - FC Tg. Mures (Liga 2)
sambata 19h30 Digisport: Wolverhampton - Arsenal (Premier League)
sambata 21h15 Digisport: FC Brasov - Unirea Urziceni (Liga 1)
sambata 23h00 Digisport: Atletico Madrid - Real Madrid (Primera Division)
duminica 16h00 Digisport: Lazio - Milan (Serie A)
duminica 20h00 Antena 1: Dinamo - Rapid (Liga 1)
duminica 21h45 Digisport: Inter - AS Roma (Serie A)
luni 22h00 Digisport: Liverpool - Birmingham (Premier League)
