Ce mai zice .. CEFI
Pentru cei care nu stiu inca CEFI este mascota echipei noastre, este o realizare a galeriei KVSC, s-a nascut odata cu infiintarea oficiala a galeriei si acum, dupa atata timp a cerut dreptul la opinie, fiind mahnit de rautatile ce se scriu in presa damboviteana despre clubul nostru. Sugestiile, opiniile si comentariile voastre la adresa cefi@kvsc1907.ro
31 martie 2008
Mai e mult pana departe
Da, am obtinut o victorie superba, pentru ca oricand o victorie impotriva lui Dinamo nu poate fi altfel catalogata. Contrar asteptarilor si previziunilor celor mai multi dintre suporteri baietii nostri s-au mobilizat exemplar, au dat totul din ei si au reusit victoria. Nu-mi pot explica motivul pentru care s-a intamplat asta, doar constat, o noua rasturnare de situatie aidoma celei de anul trecut cand dupa cateva meciuri execrabile am reusit sa invingem Rapidul cand nimeni nu se mai astepta. De ce nu am jucat la fel macar o repriza in deplasarile din Moldova, ca maturam pe jos cu toti ? Poate vom afla candva raspunsul...
Ar fi o greseala mare sa nu constientizam ca nici Dinamo n-a jucat mare lucru duminica seara, a aratat acelasi fotbal sarac, dezorientat, fara nici o viziune, marca Multescu. Canalul Telesport este din nou bucuros ca va avea invitat permanent pe nea' Gigi Multescu, acum ca a ramas din nou fara echipa (acolo in studio ii sade bine sa faca avanpremiera meciurilor pe viata si pe moarte din subsolul clasamentului :)). In fata unei astfel de echipe, cu jucatorii nostri bine montati era si normal sa castigam. Si am facut-o dar nu fara ceva emotii, caci din nou ne-am cam retras in aparare dupa preluarea avantajului pe tabela de 1 milion de euro din Stefan cel Mare (potrivit comentatorilor Kanal D). Si totusi puteam sta linistiti repriza a doua daca Semedo ar fi reusit tripla; ar fi fost minunat, mai ales pentru preluarea reusita de Semedo. Dar n-a fost sa fie asa si a trebuit sa suferim si sa asteptam cu emotie finalul. Un succes meritat fara dubii, fapt recunoscut de toata lumea. Ca norocul ca Dorsin a mai castigat ceva experienta din duelurile cu Pato de miercuri de pe Emirates si acum meciul i s-a parut de curtea scolii. Chiar si asa, a comis-o din nou, oferindu-i mingea lui Danciulescu la golul egalizator. Totusi un plus in jocul lui Dorsin parca-parca se vede. In schimb fostul sau coechipier de la Rosenborg, Hirschfeld a reusit in sfarsit un meci bun, scotand absolut tot si chiar merita felicitat.
Depinde numai de noi care va fi deznodamantul acestui campionat. Daca vom juca cu la fel de mare determinare in restul meciurilor nu avem cum sa ratam titlul. Chit ca Steaua practic nu mai are adversari, are numai antrenamente cu public... Ar fi interesant de urmarit ce reprezentante auto se vor deschide in curand in Vaslui, caci se pare ca venitul pe cap de locuitor in judetul Vaslui s-a dublat de duminica. Porumboiu face scandal in stilul lui si ne serveste niste explicatii chiar penibile, afirmand ca el acum ar fi aflat ce impresar au jucatorii pe care-i are in lot. Se pare ca impresarul respectiv e ceva membru in partidul noua galusca (PNG).
In final o mostra de civilizatie marca "Liga lui Mitica": Porumboiu il catalogheaza pe Vali Badea (fostul sau jucator) drept "aurolac", iar acesta ii raspunde "Vreau sa-l mai vad pe Porumboiu doar la inmormantarea sa" . Citesti si te crucesti ! Asteptam suspedarile de rigoare, pariu ca nu va fi nimic?
28 martie 2008
Campioana R.S.R. - un material despre Steaua si stelisti
26 martie 2008
Maimutareli in direct
Ca sa ajungi un antrenor bun in Romania iti trebuie neaparat o conditie: sa stii sa te maimutaresti pe marginea terenului. Altfel, se va spune despre tine ca nu te implici. Chiar asa sa fie? Putini sunt antrenorii din Romania care nu se manifesta pe banca sau in zona rezervata lor. Am putea sa-i numaram pe degetele de la o mana. Ar fi vorba de Sabau, Emerich Jenei (la vremea sa) si Boloni, altii nu-mi amintesc. Ba chiar antrenorii straini care s-au perindat la noi au imprumutat din comportamentul bastinasilor, daca ne amintim de Zenga si, partial, Bergodi. Doar Protasov si Uhrin au manifestat o atitudine eleganta, cum ar fi si cazul sa fie pe toate stadioanele noastre. In fotbalul mare nu e de imaginat asa ceva. Vi i-ati imagina pe Arsene Wenger, Alex Ferguson sau Ancelotti dandu-se cu capul de banca de rezerva? Sau injurand in gura mare arbitrajul ? Sau pe Rijkaard vrand sa sara la gatul lui Raul sau al lui Kanoute ? Nu exista asa ceva decat la noi, unde orice fapta ramane nepedepsita, sau se pedepseste cu blandete, ba chiar se si reduce pedeapsa dupa 2 zile. Mi s-ar raspunde ca trebuie sa fie asa antrenorii nostri, sunt nevoiti de sistem. Probabil, dar nu pot sa cred ca daca ai o echipa valoroasa si un antrenor valoros nu poti castiga campionatul asta nenorocit. Nu cred, de exemplu ca Getafe nu ar castiga campionatul in Romania, si asta fara un antrenor care sa faca mereu scandal, fara presiuni la arbitri, pur si simplu pe teren. Te pot fura o data, de doua ori, dar s-ar scandaliza opinia publica si nu s-ar putea continua la nesfarsit in felul asta. Jos palaria si tot respectul pentru Dusan Uhrin, care este cu adevarat un gentleman si a dovedit ca si profesional este la inaltime, in ciuda ultimelor rezultate din campionat. Un astfel de om onoreaza meseria de antrenor.
23 martie 2008
Picatura ce-a umplut paharul
Asa nu se mai poate. Am vazut cu totii un CFR catastrofal, chiar umilit in cateva randuri la Iasi, cum nu cred ca meritau acesti jucatori. Acesti jucatori ne-au adus pe primul loc in tur, este meritul lor in primul rand, sa nu-i blamam! Ei ne-au adus speranta, ce se naruie acum incet-incet ca vom putea lua titlul de campioni, pentru prima data la Cluj in istoria fotbalului romanesc. Acesti jucatori ai CFR-ului merita tot respectul nostru ! Nu, de 1000 de ori nu, nu ei sunt de vina pentru ca am ajuns unde am ajuns. Nu pot sa cred ca nu mai stiu lega 3 pase, dati-mi voie sa nu cred. E chiar imposibil. Asa ceva nu am mai vazut de cand urmaresc fotbalul si nu e deloc putin timp. Andone este principalul vinovat ! Nu stiu exact de ce s-a ajuns aici, dar trebuie sa plece ! Ceea ce la inceput parea doar o barfa ieftina, iata ca din pacate s-a adeverit. Sunt probleme in echipa, intre antrenor si jucatori si asta se vede cat se poate de clar in meciuri. S-a dat de gol singur Andone in privinta asta dupa meciul cu Farul. Cum adica s-a ajuns "sa te ia la misto", Andone? Din ce cauza ? Astazi paharul sau s-a umplut prin evolutia echipei de la Iasi. Intotdeauna jucatorii au dreptate, o spune cartea nescrisa a fotbalului. Chiar daca nu ar avea dreptate, asa nu se mai poate continua.
Titlul este 99,9% pierdut, iar cu cat se amana deznodamantul inevitabil al soartei lui Andone, cu atat mai adaugam un 9 dupa virgula. Mai ramane o mica sansa, in care noi ca suporteri CFR mai credem.
Dar cum s-a ajuns aici ? Nu Andone ne-a adus pe primul loc? Sunt intrebari pe care oricine si le poate pune pe buna dreptate. De ce s-a ajuns aici nu pot sa stiu, probabil era inevitabil sa se ajunga, pentru ca pana la urma adevarul iese la suprafata. Da, Andone ne-a adus pe primul loc, dar nu el are meritul principal pentru asta. Parerea mea este ca jucatorii ne-au adus aici, prin valoarea lor. Nu-mi aduc aminte ca Andone sa fi facut vreodata vreo schimbare care sa duca la vreun gol marcat si la obtinerea unei victorii prin inspiratia sa. Am avut si ceva noroc in turul campionatului, Fabbiani personal ne-a castigat vreo 3 meciuri, nu era meritul antrenorului, decat ca l-a bagat in echipa, dar era chiar culmea sa nu-l joace. Am avut si cateva greseli de arbitraj in favoarea noastra si sunt convins ca au fost intamplatoare, dovada ceea ce se intampla acum, cand efectiv FRF-LPF isi bate joc de CFR. Valoarea antrenorului s-a vazut in meciurile importante, cand nu am reusit nici o victorie, cu exceptia celei din Giulesti, cand am invins printr-un gol din offside. In Ghencea am inceput in forta, am condus iar din minutul 7 antrenorul a trimis echipa sa se apere ca sa tina de rezultat. Am fost nimiciti. Cu Farul acasa am jucat cea mai slaba repriza pe teren propriu de la meciul cu famagustele, iar acum cel mai prost meci cred ca de la meciul cu Oasul Negresti incoace...
Clasamentul mini-returului arata clar situatia:
1. Steaua 15 p
2. Dinamo 14 p
3. Poli Tim. 13 p
4. CFR 10 p
5. Vaslui 9 p
6. Gloria Bta 9 p
Pai cand facem in 6 etape un punct mai mult decat Bistrita sau Vaslui si pierdem 8 puncte mai vrem sa fim campioni ? Nu se poate asa...
In ritmul asta si locul 2 va fi in pericol, locul 1 devine deja o utopie. Nici cel mai urat vis al vreunui suporter CFR nu cred ca egaleaza ceea ce traim acum. Urmatorul meci Bucuresti - CFR va avea loc duminica viitoare in Stefan cel Mare, ocazie pe care sigur n-o vor rata miticii sa mai apese ceva butoane, caci nu-i asa "corb la corb nu-si scoate ochii". Misiunea noastra va fi cu atat mai grea cu cat vor absenta 2 jucatori de baza: Trica si Dani.
Situatia de la CFR nu este "criza" ci mult mai mult. Criza a fost la inceputul minireturului, acum putem vorbi cu siguranta de "stare de necesitate". Ramane de vazut cum vor gestiona cei responsabili de asta cat nu e prea tarziu, desi teama mi-e ca deja zarurile au fost aruncate. Pacat de atatea sperante, iluzii, vise ce ni le-am facut cu totii, pacat de investitiile masive ce se pare ca inca nu au adus rezultatul dorit de noi toti.
In incheiere aflu ca Andone va trebui sa urmareasca meciul de la Dinamo din tribune, deoarece a fost eliminat. Pacat, l-as fi dorit pe banca, dar pe cealalta banca... asta-si doreste si chiar ca acolo-i sta bine. Hai CFR !
21 martie 2008
Mizeria din fotbalul romanesc a atins cote maxime in urma meciului din Giulesti. Era si normal sa se ajunga aici, ba chiar se prea poate ajunge si mai departe, nici o problema ! Cand in fruntea fotbalului se afla oameni care habar nu aveau ce prevede regulamentul de organizare a meciurilor din Liga 1 ce mai poti sa zici? Ceea ce s-a intamplat aseara este rezultatul firesc al numeroaselor compromisuri care se fac de atatia ani de zile in fotbalul nostru. Cand se judeca cu jumatati de masura, cand se inchide cate un ochi, se judeca dupa ochi frumosi, cand (culmea!) seful LPF sfatuieste pe unul sau altul ce sa zica in fata Comisiei (!!!), la ce sa te astepti ? Este ca si cum dirigintele de la clasa te invata cum sa copiezi la bac. "Pestele de la cap se-mpute" spune o veche zicala romaneasca. Asa e si in cazul de fata. Atmosfera din lumea fotbalului este inveninata de ani de zile de niste personaje dornice doar de putere si publicitate, iar cei ce au fost desemnati sa conduca aceste foruri fotbalistice sunt complici. Fotbalul romanesc este blestemat dupa revolutie. Intai a fost epoca blaturilor, cand 90% din meciuri se decideau prin restaurante, baruri, cafenele, putine fiind pe vremea aceea scandalurile publice de astazi. Apoi, cand am scapat ca prin minune de boala asta am ajuns din lac in put si acum asistam dezgustati, scarbiti, revoltati la o balacareala in direct la orice ora, spre satisfactia atat de perfida a mass-mediei. Aseara il vedeam pe Ivanovici la finalul emisiunii - show - maraton zicand cu durere in glas "S-a ajuns prea departe". Da, ai dreptate domnule redactor-sef, dar pana acum nu te-ai gandit la asta nici tu, nici ceilalti din presa sportiva? E vina lor, dar nu numai a lor. Eu zic ca principalul vinovat este Consiliul National al Audiovizualului care nu-si face nici el treaba ! De fapt in Romania cine-si face treaba ?? Aici e problema. Pai CNA-ul asta ar trebui sa analizeze o bucata emisiune de sport si sa vada in ce masura afecteaza telespectatorii minori. Sa interzica difuzarea acestora publicului sub 18 ani si atunci televiziunile vor fi nevoite sa le difuzeze incepand cu ora 12 noaptea. Si-atunci sa mai vedem ce rating o sa mai aiba... Dar ce ne facem cu ziarele si site-urile de internet care se comporta la fel la orice ora ? Cred ca raul trebuie taiat de la radacini prin impunerea unui regulament clar si dur adresat tuturor din fotbal: incepand cu presedinti / patroni /finantatori, apoi antrenori, jucatori si arbitri. Si nu numai existenta acestuia ci aplicarea reala a prevederilor. Nu stiti sa faceti un regulament? Cereti un regulament din Anglia, Franta, Italia si traduceti-l, ca nu-i nici o rusine. Ce, doar cum a intrat Romania in UE, nu traducand legile europene ? Nu conteaza ca se aplica 1-2 % din ce prevad ele, important e sa existe actele normative.
In stilul nostru consacrat s-a amanat luarea deciziei pana miercuri. Cand miercuri deja presa va scrie despre ce mai face umarul lui Chivu si cine vrea Marica sa iasa campioana. Pana miercuri se mai linistesc apele, Copos se duce, Rednic s-a dus, cine sa mai conteste eventuala decizie...
Rusine MITICA DRAGOMIR ! Rusine MIRCEA SANDU ! Rusine FRF ! Rusine LPF !
In ceea ce ne priveste sigur ca ne convenea de minune rezultatul din momentul intreruperii meciului. Cum foarte probabil Steaua va fi declarata castigatoare la masa verde, ne asteapta 10 etape grele, mai ales ca din ce-am vazut Steaua a jucat destul de bine si a avut cateva bune ocazii de a marca, deci un joc in crestere. Nu avem voie sa facem pasi gresiti si asteptam la Iasi o revenire. Fara Tony si Cadu in aparare nu vom avea un meci usor, dar sa speram ca baietii se vor concentra si vom obtine in sfarsit o victorie in deplasare.
In incheiere bancul zilei:
Intra Steaua in Champions League. La Zurich la tragerea la sorti oficialii Stelei sunt intrebati:
- Ce vant va aduce pe-aici?
- Nici un vant, o bricheta !
20 martie 2008
I. Iata ca temerile celor mai multi dintre noi privitor la jocul echipei au fost intemeiate. Nu mai jucam aproape nimic, doar ambitia extraordinara a unora (vezi Dubarbier) sau experienta altora (Trica) ne mai tin in viata. Avem si noroc pe de alta parte ca nu prea avem contracandidat puternic la titlu, caci in cazul infrangerii Stelei astazi cu greu mai avem cu cine lupta... Panta descendenta a continuat si in acest meci, in prima repriza am facut figuratie pe teren. Cauza ? N-o putem sti. Am mai trait parca sentimentele de aseara la meciul CFR - Rapid de anul trecut, cand nimeni nu intelegea nimic ce se intampla pe gazon si echipa si-a revenit brusc intorcand rezultatul. Dupa meci Andone a declarat urmatoarele: " La pauza le-am spus sa nu ma ia la misto, ca îi termin pe multi de aici! Daca nu vor sa joace, sa se duca în tara lor. Întotdeauna cei mai mari jucatori sînt cei care ramîn pe banca sau în tribuna. Sa înteleaga ca la CFR nu e un < dolce far niente> si nimeni nu le permite sa joace asa cum au facut-o în prima repriza, care a fost una execrabila." Ce sa intelegem din frazele astea? Concluzia cat se poate de clara este ca jucatorii nu au vrut sa joace in prima repriza ! Ceea ce este de o gravitate deosebita. Asta inseamna ca sunt probleme la echipa si ca jocul din ce in ce mai slab din ultima vreme are in sfarsit o explicatie. Cum se va rezolva acest conflict nu putem sti. Stim doar ca de suferit avem cu totii si ca in acest moment ceea ce vedem pe teren e departe de a fi jocul unei campioane. In stilul actual de joc nu mai putem fi considerati favoriti la nici un meci, vom avea meciuri extrem de grele acasa cu Pandurii, Vasluiul, Bistrita sau Rapid. Speram sa se rezolve problemele interne cat mai repede si sa vedem din nou un CFR cu stofa de campioana.
II. Nu am acordat atentie pana acum si nici de azi inainte n-o sa mai acord unei minuscule parti din galeria CFR, intitulata brigada Romaniacs. Si nu le-as fi acordat nici o atentie nici acum daca nu ne-ar fi atacat pe toate caile in ultimul timp. Si cum in aceasta rubrica am obisnuit sa spunem lucrurilor pe nume, nu am rezistat tentatiei de a nu raspunde acestor asa-zisi suporteri. Probabil nu toata lumea stie despre ce e vorba asa ca voi incerca sa raspund la 2 intrebari: Cine e brigada Romaniacs si de ce ne acuza? Romaniacs e un grup format din o mana de oameni, care au gasit potrivit ca se pot impune prin actiuni nationaliste atat pe stadion cat si in afara lui. Ma rog, nu-i nici un rau in asta. Dar de aici pana la participarea la mitingul unei formatiuni intitulate "Noua Dreapta", care are ca mentori Miscarea Legionara si Corneliu Zelea Codreanu, e cale lunga... Si nu ne-ar fi deranjat nici chiar asta, desi la acel miting au cantat cat i-au tinut plamanii :"Afara, afara cu ungurii din tara", ceea ce mi se pare absolut jenant in Romania anului 2008. Acesti copii de la Romaniacs isi permit sa jigneasca galeria noastra pentru simplul motiv ca are in randul ei si romani de nationalitate maghiara. Am aflat de curand cat de mult ne urasc. Am fost buni atunci cand ii luam la noi in autocare, cand nu aveau trenuri cu care sa se intoarca din deplasari, atunci nu eram bozgori, nu? Cand le-am luat apararea in atatea randuri din solidaritate de suporteri CFR am fost ok ... Ei, care au facut galeria CFR de rusine in atatea randuri in deplasari, ce exemplu pot sa dea ? Asta inseamna sa fii bun roman? Sa distrugi tot in jur, sa te iei la bataie cu jandarmii, cu suporterii echipei adverse ? Niste looseri care nu au mai mult de 100 de cuvinte in vocabular, din care majoritatea incep cu P sau M... S-au gasit sa ne ameninte pe noi, care ne-am purtat exemplar de fiecare data in orice deplasare, fiind felicitati peste tot in tara pentru comportamentul nostru fair-play. Nu zic ca nu avem si noi uscaturile noastre, problemele noastre, incercam si vom reusi sa le rezolvam in timp. Dar macar putem spune ca am respectat tot timpul lozincile noastre: " Galeria KVSC - 1907 s-a creat din dorinta suporterilor de a sustine echipa, a promova spiritul sportiv si o mentalitate pozitiva, toleranta, îndreptata împotriva vulgaritatii si a violentei, precum si pentru schimbare atitudinii suporterilor/fanilor în vederea crearii unei atmosfere civilizate pe stadion. " Asta am incercat sa facem mereu, atat acasa cat si in deplasare. Si avem printre noi si membrii romani si unguri, dar asta nu a reprezentat absolut niciodata o problema intre noi. Am avut idei proprii, am colaborat cu cei din Commando Gruia si celelalte grupari la toate coregrafiile comune, am participat la amicalul Romania-Olanda, am fluturat mereu steagul tarii si am cantat cu totii imnul Romaniei si la fel vom face ori de cate ori va juca nationala Romaniei aici. In acest timp, o mana de derbedei se duc la un miting unde au dovedit ca nici macar imnul tarii nu-l stiu (http://www.clujeanul.ro/cluj/patriotii-romani-au-mari-probleme-cu-imnul-2457839) .
De fapt sunt niste frustrati care se simt bine unde e loc de violenta. Se duc dimineata la miting si cer "afara cu ungurii din tara", iar dupa-masa se duc la stadionul CFR, fara nici un pic de jena. De ce nu canta pe stadion aceleasi sloganuri ? Cu ce sunt ei mai romani decat noi ?
In incheiere ma voi adresa lor, poate citeste careva randurile astea : " Bagati-va mintile in cap ! Sustineti-va echipa daca pretindeti ca sunteti suporteri ai ei si lasati politica pe stadion. In Europa de azi, scandarile voastre sunt depasite si condamnate. Veti raspunde fiecare pentru ceea ce veti face, indiferent de parerile noastre, pentru ca asa este normal. Si daca va simtiti atrasi de discursurile rasiste, extremiste, dati-va mana cu Adrian Paunescu, C.V. Tudor sau Gigi Becali si intrati fratilor in politica, ca imediat incepe campania electorala ! Nu ezitati, nu vedeti ce clasa politica avem, mergeti acolo, mai castigati si-un ban ! "
In ce ne priveste am dat si un comunicat in care ne delimitam de orice actiuni cu tenta politica, de orice fel, avand convingerea ca politicul nu are ce cauta pe arenele de fotbal. Prea multa vreme s-a intamplat asta si nu mai vrem sa se repete. Sa privim spre viitor cu optimism si sa apreciem spectacolul din teren si sa cream spectacol in tribune. Asa cum se cade unei echipe ce se doreste in Champions League.
18 martie 2008
Am discutat zilele astea cu mai multi suporteri CFR si toti sunt dezamagiti si parca fara prea mari sperante in ceea ce priveste soarta acestui campionat. Indeosebi dupa ce am vazut ce s-a intamplat duminica seara la meciul Stelei, cu totii parca retraim cosmarul anului trecut, e adevarat. Diferenta fata de anul trecut ar fi ca atunci aveam 5-6 jucatori romani in echipa, iar acum 1-2. Chiar observam un reportaj cu jucatorii CFR-ului la antrenamentul de luni dimineata si nu prea pareau afectati de ce se intampla prin presa sau de hotiile din Ghencea fiind decisi sa continue lupta pentru titlu. Speram ca am reusit sa invatam din cele patite anul trecut si nu vom mai retrai acele momente, desi... meciul de la Piatra Neamt nu ne-a dovedit asta. Am convingerea ca miercuri seara stadionul se va umple si vom lupta impotriva tuturor butoanelor, platanelor, masinatiunior, sacoselor din fotbalul asta infect din Romania ! Speranta moare ultima si suntem datori sa luptam si noi pentru acest titlu prin puterile noastre. Ii vom impinge miercuri pe baieti spre victorie, suntem obligati sa castigam. Si ca o nenorocire nu vine niciodata singura aflam ca nu vom putea conta contra Farului nici pe Cadu, pe langa suspendatii Fabbiani si Panin. Site-ul cfrmania sustine ca va fi menajat si Dubarbier pentru ca "a jucat in toate meciurile de la Craiova incoace". De parca nu asta i-ar fi meseria sa joace. A jucat si a facut chiar foarte bine asa ca nu vad de ce l-ar menaja mai ales intr-un meci capital mai ales pentru moral. Sper ca Dorsin va fi si el menajat in meciul asta si vom apela la Fredy, care macar e un tip ce nu ne da emotii si isi face bine meseria. In atac as merge pe varianta Anca, mai ales pentru ca jucam acasa si va fi puternic incurajat de tot stadionul. Pot sa bag mana in foc ca daca va juca Anca miercuri fie marcheaza un gol, fie scoate un penalty.
Fata de meciul de la Piatra Neamt suntem fortati sa facem deci 3 schimbari in primul 11. Sper ca Andone s-a grabit afirmand ca-i va schimba pe Dani si Leao si ii va inlocui. Ar fi prea mult sa schimbi 5 jucatori de la un meci la altul. Probabil insa vom juca din nou cu doar un inchizator ca in meciul cu Buzaul, astfel ca Leao va sari din schema.
echipa de miercuri:
- varianta optima: Claro - Tony, Sandberg, Sousa, Fredy - Dani, Culio, Trica, Dubarbier - Semedo, Anca
- varianta acceptabila: Claro - Tony, Sandberg, Sousa, Fredy - Dani, Culio, Trica, Peralta - Semedo, Ruiz
- varianta pesimista: Claro - Tony, Sousa, Sandberg, Dorsin - Muresan, Culio, Trica, Peralta - Semedo, Ruiz
Acum sigur ca nu sunt eu antrenor, asta e parerea mea subiectiva de suporter. Oricine va juca va fi oricum la fel de puternic incurajat si sprijinit pentru un joc cat mai bun.
E incredibila mocirla din presa, tv din lumea fotbalului. Se fac acuzatii grave, ca a dat cutare banii la cutare, dar LPF si FRF, ca sa nu zic DNA stau cuminti in bancile lor. Inca inainte cu 2-3 etape stii cine cu cine va juca daca stai si analizezi cine pe cine injura si jigneste. Astfel am aflat ca urmeaza meciul Vaslui - Steaua ce va avea loc peste 3 etape (!). Cu adevarat Romania asta fotbalistica e un sat fara caini... N-are nimeni treaba, poti sa zici orice. Asta-mi aduce aminte de un banc de pe vremea comunistilor prin anii 1985 - 1986:
" Se intalneste un catel din Romania cu unul din Ungaria in jurul vamei Bors. Cainele din Ungaria il intreaba pe cel din Romania cum o mai duce:
- Mai, foarte rau, n-am ce manca, n-am ce bea, nici sa latru nu am voie, ca Securitatea asta-i peste tot si imediat te inhata.
La care celalalt:
- Io ma mai descurc cu mancarea cat de cat, mai gasesc cate un os, da' de latrat pot sa latru cat vreau, n-are nimeni treaba. "
Cam asa si acum la noi, poti sa declari orice, sa faci orice fel de acuzatii ca nu se sesizeaza nimeni. Democratie originala, n'est-ce pas?
17 martie 2008
Hotarat lucru, ceva nu merge la echipa. Ultimul meci in care am jucat fotbal adevarat a fost, culmea, la Timisoara desi am fost invinsi... Ce s-a intamplat din decembrie incoace e greu de spus. Motivele imi scapa si de aceea nu voi invinovati inca pe nimeni, ci doar voi trage niste semnale de alarma din trenul in care ne-am urcat cu totii, suporteri ai CFR. Jocul nostru nu mai e acelasi, desi avem in proportie de 90% aceiasi jucatori. Absenta lui Didi nu poate sa scuze inconsistenta jocului, ci doar o anume lipsa de eficacitate.
Cel mai mare adversar al nostru se pare ca este chiar CFR. Jocul adversarelor nu este stralucit, Steaua si Rapid nu conving, chiar daca Steaua castiga pe linie in ultimul timp cu sau fara ajutorul arbitrilor. Dupa reunirea lotului din ianuarie ceva s-a intamplat. Inca din meciurile de pregatire din Antalya si Cipru a fost evident ca nu mai jucam la fel de frumos si eficace ca in tur. S-a pus totul pe seama experimentelor datorita sosirii noilor jucatori la club. Dar la fel a fost si in vara, cu numerosi jucatori sositi si atunci nu am pierdut nici un amical... Cand in ultimul amical inaintea reinceperii sezonului faci un 1-1 chinuit cu o echipa necunoscuta din Bulgaria incepi sa-ti pui intrebari. Si ni le-am pus cu totii asteptand cu emotie primul meci din retur. Echipa noastra a reusit insa un meci destul de bun si cu o eficacitate fantastica a reusit sa inscrie de 4 ori in poarta Craiovei. Apoi a venit meciul din Ghencea cand au reaparut erorile din aparare din amicale, impreuna cu erorile de pe flancul stang al apararii. La Bucuresti meciul a fost castigat tactic de Lacatus din pacate. Degeaba dam vina pe arbitraj, caci nu avem garantia ca l-am fi transformat. Meciul cu Buzaul a fost castigat prin doua executii personale deosebite in fata unei formatii de mijlocul clasamentului Ligii 2 seria 1. Insa ce am vazut la Piatra Neamt parca am mai vazut acum un an la Pitesti. Atunci la fel, in fata unei echipe cvasi-retrogradate am facut un meci penibil pierzand 2 puncte din avansul ce-l aveam in fata Stelei. Atunci mai erau 5 etape pana la final si am pierdut avansul. Acum mai sunt 11 etape si mai avem de jucat la Dinamo, la Urziceni. Avantajul in acest moment fata de Steaua nu e de 6 puncte cum se vede in clasament ci de 5 puncte, caci in meciurile directe Steaua ne-a depasit. In cazul in care Steaua castiga tot de-acum inainte noi mai avem voie sa pierdem doar o data si sa obtinem maxim 2 egaluri. Sa speram insa ca si Steaua se va impiedica, dar mai ales sa speram ca jucatorii nostri vor reveni la evolutiile din toamna. Toata lumea afirma ca au succes echipele care au liniste in conducerea clubului si conducerea tehnica. Asa si pare sa fie. Si la noi a fost liniste pana acum 2-3 etape. Dar brusc antrenorul incepe sa-l critice in fata presei pe Culio (care in paranteza fie spus e printre putinii care joaca la fel de bine ca in tur, desi e pus sa danseze pe sarma, in fel de fel de pozitii pe teren), iar acum dupa meciul de la Piatra Neamt afirma ca e total nemultumit de mijlocasii defensivi Leao si Dani si ca-i va schimba pe ambii in meciul urmator. Ce liniste sa mai fie in vestiar acum ? Oare nu tactica meciului i-a dus pe cei doi sa fie depasiti de situatie ?
Asteptam urmatoarele doua meciuri din aceasta saptamana sa vedem daca avem cu adevarat motive de ingrijorare. Daca mai facem un pas gresit acum situatia devine dramatica, mai ales daca invinge Steaua in Giulesti. Avem cu adevarat un campionat ce nu ne lasa sa dormim noptile, nu-i asa?
12 martie 2008
Stie cineva ce se intampla cu ai nostri sefi de club, caci de vreo 4 zile nu mai zice nimeni nimic? Doar Andone se mai ia de guler de Argaseala si calculeaza cate victorii ne-ar mai trebui pana sa devenim campioni. Probabil li s-a urat si lor de atatea scandaluri si dueluri verbale cu mai marii fotbalului de pe Dambovita si stau acum si fac planuri pentru lunile ce urmeaza... Putina liniste nu strica deloc, mai ales ca noi vrem mai mult fapte, nu vorbe, sa lasam pe ceilalti sa se certe ca doar asta le place cel mai mult, atat lor cat si presei ce le canta in struna. Ne asteapta un meci important la Piatra Neamt, o echipa ce nu a obtinut nici un punct in acest an si va fi cu atat mai mult mai obligata sa faca un meci mare. Ceahlaul il are ca antrenor pe Viorel Hizo, contra caruia am avut mereu probleme si are in lot nu mai putin de 12 straini. Unul din acestia, Gmamdia, a fost tocmai transferat la Piatra Neamt de la Strasbourg. Este un tunisian de 27 ani si a evoluat inclusiv la Cupa Africii pe Natiuni si se anunta ca marea surpriza a echipei nemtene. Problema noastra principala va fi inlocuitorul lui Semedo, probabil Andone va miza pe Fabbiani si Ruiz in atac, iar la mijloc vor evolua Dani, Trica, Culio si Dubarbier.
Presa titreaza "Rapidul, adio titlu", dar nimeni nu are curajul sa scrie si "Steaua, adio titlu", ca doar au acelasi numar de puncte... De ce Steaua ar avea sanse si Rapidul nu ? E bine ca Rapidul e la a doua infrangere consecutiva acasa, caci urmatorul meci acasa il vor juca impotriva Stelei si ar fi chiar culmea, daca nu imposibil sa mai piarda unul. Ar insemna faliment total si ar duce la o cadere totala a Rapidului in acest campionat, ceea ce ar fi prea mult.
Un fapt pozitiv, la ultima emisiune Arena NCN de luni seara, s-a vorbit frumos despre CFR, invitatul emisiunii, fostul portar Marcel Lazareanu dar si Patritiu Abrudan si Florin Pruteanu au avut numai cuvinte de lauda despre CFR, despre maxima performanta ce se arata pentru orasul nostru - primul titlu de campioana la fotbal. O revenire la normalitate imbucuratoare.
9 martie 2008
Ai nostri au reusit un meci bun, au castigat apasand pedala atat cat trebuia, desi cu totii ne-am fi dorit o victorie la scor. As remarca reaparitiile in primul 11 ale lui Nuno Claro si Panin, care au dat siguranta in faza defensiva si au multumit pe toata lumea. A fost un meci atat de dezechilibrat cum demult n-am vazut, cred cu convingere ca Buzaul a fost cea mai slaba echipa ce a jucat in Gruia in acest campionat. Cu atat mai mare mirarea (de fapt, de ce ne mai miram?) cand din nou citim si vedem cum ca arbitrajul ne-ar fi favorizat. Pai pe ciumetii astia din Buzau ii bateam si cu Coltescu la mijloc, ca sa nu-l mai pomenesc pe Brad Pitt, si de jucau cu rezervele plus titularii deodata pe teren si tot ii bateam. Ne-am obsinuit insa cu rautatile. Revenind la meci, am vazut un Dubarbier intr-o crestere evidenta, reusind si un gol de generic, aplaudat cu generozitate de public. Atmosfera pe stadion a fost senzationala, publicul incurajandu-si in numar mare, circa 10.000, favoritii. S-au facut si valuri, s-a cantat impreuna cu galeria, in concluzie un spectacol total.
Pacat de Pandurii care au jucat de 10 ori mai mult fotbal decat a facut Poli Iasi in meciul cu Steaua, dar n-au reusit sa scoata nici macar un egal... Uneori fotbalul este nedrept, asa a fost si in meciul de sambata seara. UTA se indreapta cu pasi repezi spre Serie B in urma esecului in meciul cu Otelul. Din pacate nu are un antrenor care sa poata pune in valoare lotul existent la aceasta ora la Arad. Pacat pentru Arad, pacat pentru CFR-istii nostri de acolo. Sansele lui UTA de a ramane in prima divizie sunt infime, cum sunt si ale Pandurilor. Iar dupa cum am vazut Buzaul, nu au sanse sa scape nici ei. Ramane a 4-a retrogradata, care se va alege intre U Cluj, Ceahlaul, Farul si Mioveni. UTA mai poate spera doar daca bate la Timisoara etapa viitoare, ceea ce e foarte putin probabil. Succes UTA !
Prietenul nostru, Ciprian Marica, supranumit si el-fenomeno, datorita faptului ca nu a reusit decat 2 goluri din cele 38 ale echipei sale, VFB Stuttgart in 22 etape, a comis-o din nou. In meciul jucat de echipa sa impotriva lui Werder Bremen, scor 6-3 a ocupat un loc de pomana pe teren, nereusind nimic. A si fost inlocuit in min. 60 la scorul de 2-2, dupa care echipa sa s-a simtit mult mai bine, reusind sa mai inscrie 4 goluri !
Degradante declaratiile conducatorilor brasoveni dupa un meci oarecare de divizia B, pierdut la limita: 1-2 la Dinamo II. Brasovenii nu stiu sa piarda si au dovedit-o si in meciul cu CFR in Cupa cand au dat vina pe arbitraj, dar acum au depasit masura: au jignit un arbitru (de sex feminin) chiar de ziua femeii, Razvan Lucescu catalogand-o chiar "javra ordinara" ! Brasovenii astia tot mitici sunt, au demonstrat-o in Stefan cel Mare cand au injurat permanent echipa si suporterii CFR, de parca am fi inamicul lor public nr. 1.
7 martie 2008
O incurajare si pentru plaiesii de la Tg. Jiu Jessui, Arrieta sau Cardoso ! E ultima voastra sansa sa mai sperati la salvare. Daca nu bateti maine pe Steaua, cu japca sau fara Djapka s-a zis cu masa bogatilor Ligii 1. Ciuciu bani din drepturi de televiziune, va mai televizeaza poate Televiziune Romania de Poimaine, nici aia. Asa ca amintiti-va de marele Tudor al vostru (nu Brad Pitt, care e plecat pentru 7 ani in Tibet) si inflacarati de strigatele multimii trageti-le o mama de bataie la P.P. Moreno & comp. Si de reusiti minunea promit ca ies pe balcon si strig cat ma tine gura deja celebrul " HEI HEI PANDURIIIIIIIIIII"
6 martie 2008
Grele zile, de duminica incoace pentru noi toti, acum incepem sa ne revenim ca dupa o lunga betie. Trebuie sa ne mobilizam si sa ducem mai departe aceasta lupta ce nu se anunta usoara inca din pauza de iarna. Trebuie sa fim puternici si sa dovedim printr-o prezenta cat mai mare vineri seara la meciul cu Buzaul ! Vorba lui Tony: " Acum incepe razboiul !" . Eu atat sper doar: sa reintre Panin si Claro (sau Stancioiu) in echipa, iar Andone sa-si reaminteasca faptul ca a fost totusi fundas si a jucat 55 de meciuri in nationala, deci n-a fost un fundas oarecare, si sa-i mai invete pe aparatori cum sa se apere mai bine, ca de cand a plecat Bergodi au cam uitat. In rest, toate cele bune si ne vedem vineri pe stadion si de tuna si fulgera.
4 martie 2008
O deplasare execrabila din toate punctele de vedere pentru suporterii ceferisti duminica in Ghencea. Singurul lucru cat de cat pozitiv a fost reprezentat de spectasolul fotbalistic din teren, in care din pacate nu echipa noastra a fost mereu vioara intai. Dupa un drum destul de lung primele probleme au aparut dupa Rm. Valcea cand un grup al galeriei Commando Gruia s-a incaierat in comuna Dedulesti cu sustinatori ai Stelei. Un gust amar ne-au lasat autoturismele cu numere de inmatriculare din Ardeal (SB, AB, BN, chiar CJ) ce depasea autocarul nostru fluturand pe geamuri fulare cu Steaua. Intrarea pe autostrada Pitesti-Bucuresti s-a facut pe proaspat inaugurata "centura a Pitestiului", care arata de parca ar fi de cel putin 10 ani, mizerie pe sosea, marcaje aproape invizibile, lampi reflectorizante ...pauza. Apoi autostrada in sine, careia greu i se poate da numele autostrada, asfalt denivelat, indicatoare sterse sau mazgalite. Deh, nu degeaba se cheltuie an de an sume serioase pentru intretinere. Pe masura ce ne apropiem de Micul Paris mizeria de pe margini e tot mai mare. Din fericire cartierul Ghencea se afla destul de aproape de la iesirea de pe autostrada. Zona respectiva ar face sa crape de invidie cartierul nostru Pata-Rit, peisajele le puteti admira in fotoreportajul "Micul Paris - Uniunea Europeana 2008". Si toate astea in asa-zisul "Mic Paris" intr-o tara europeana doar pe hartie, caci in practica suntem undeva intre Turcia si Congo. Toate bune, ajungem la stadion, fara probleme. Aici aflam de regulile proprii ale clubului Steaua, reguli despre care partial se stia ceva: nu este permisa intrarea pe stadion cu steaguri, bannere de galerie sau mesaje scrise. In plus, nu ni s-a permis nici macar introducerea tobei, fapt nemaintalnit pana acum pe nici un stadion din Romania. Pe langa astea unora dintre noi nu li s-a permis accesul pe stadion cu aparate foto cu mai multi megapixeli decat este permis (!!!) - o enormitate mai mare e mai greu de gasit...
Mizeria de nedescris din jurul stadionului si de fapt tot ce-am vazut in Bucuresti iti provoaca greata. Un jeg imens, nimeni nu pare si de fapt nu este interesat de ce este in jur, se arunca orice si peste tot. Imaginile stau marturie. In toaleta stadionului un paianjen de 2 metri in fata chiuvetelor demonstreaza faptul ca de luni de zile cel putin nimeni nu a folosit obiectul sanitar respectiv, darmite sa-l spele cineva... In tribune, o atmosfera ostila mai ceva ca in "templul intolerantei" de la Craiova. Parca toate scursurile Bucurestiului s-au adunat in tribunele din Ghencea, desi nu ma indoiesc ca in Giulesti sau Stefan cel Mare e mare diferenta... O multime momita la stadion prin preturi scazute la bilete si prin mesaje de intoleranta etnica propagate din timp de ciobanul-sef din Ghencea. O multime ce aduce aminte de fomistii din Bacau, la aniversarea fostului primar, Sechelariu, cand a impartit 50.000 de sarmale. Am convingerea ca putini din cei prezenti pe stadion cunosc fenomenul fotbal si chiar stiu cu ce se mananca. Cel putin asta am vazut pe fetzele lor. Nu zic ca ai nostri ar fi numai academicieni, doctori sau profesori universitari, avem si noi falitii nostri :)
Meciul in sine a fost frumos, nimic de zis, ambele echipe au jucat cu o determinare iesita din comun pentru campionatul nostru. La Steaua, noii veniti pare ca s-au integrat de minune, si meritul pentru asta ii apartine lui Lacatus, care iata dovedeste ca nu-i un antrenor asa slab cum am prevazut. Nu acelasi lucru pot sa-l spun despre transferurile "de Champions League" de la Rosenborg, care practic ne-au cam pierdut meciul din Ghencea. Hirschfeld a aparat in general bine, dar a facut 2 greseli fatale, ceea ce e prea mult pentru un portar ce se vrea de valoare. Celalalt transferat de la Rosenborg, suedezul Dorsin a continuat munca la bulevardul ce-i poarta numele pe partea stanga a jocului nostru: bulevardul Dorsin, pe care fiecare din adversarii intalniti pana acum, atat in amicalele din Cipru cat si cu Craiova s-au desfasurat nestingheriti. Inteleg ca inca nu s-a integrat in echipa, nu e nimic anormal, dar nu inteleg de ce Andone nu l-a schimbat cand a vazut ca e total depasit de situatie ! Mendoza si Golanski l-au ridiculizat de nenumarate ori pe Dorsin, ceea ce poate a constituit cheia meciului, atat la al doilea cat si la ultimul gol centrarile venind de pe partea dreapta. Fara indoiala Panin si-ar fi dat viata pe gazon, iar de lipsa de valoare sau de experienta precara in cazul sau nu se putea zice nimic. Astfel, cred ca Andone a pierdut pe mana lui, desi arbitrul Tudor ne-a furat pe fatza in cazul celor 2 faze importante ce trebuiau sanctionate cu penalty. Acelasi Tudor care cu cateva luni in urma acorda un penalty pentru Steaua in meciul memorabil de la Urziceni la o faza de-a dreptul hazlie... La 1-2 Andone ii arunca in teren pe Culio, Ruiz si Manuel Jose, o fortare clara si binevenita, si nu mul a lipsit sa aiba efecte, dar atacantii nostri nu au fost destul de precisi, pe rand Semedo, Fabbiani si Culio ratand de putin.
Un vechi proverb romanesc spune sa nu te bucuri de raul altuia. Multi dintre noi s-au bucurat de ghinionul concitadinilor nostri in turul campionatului. Altii mai rautaciosi au scris chiar bannere sau mesaje de genul " I love you Park". Iata ca rautatea a fost rasplatita chiar cand nimeni nu-si dorea acest lucru. Autogolul lui Hirschfeld a fost primul nostru autogol in acest campionat, dar ce mult ne-a costat. Daca ramanea 0-1 la pauza, si erau toate sansele, sigur altfel ar fi decurs repriza 2.
Deznodamantul meciului ne-a intristat pe toti, dar ceea ce avea sa urmeze a fost si mai si. La revenirea spre autocare, unii din suporterii CFR, membrii unei grupari intitulate USC au fost loviti cu brutalitate de fortele de ordine, unul din ei fiind dus de Salvare, care a venit dupa o jumatate de ora, de parca eram in mijlocul Baraganului, nu in "Micul Paris". In jur de miezul noptii autocarelsi microbuzele au pornit spre Cluj insotite de echipaje ale Jandarmeriei. Insa dupa Ramnicu Valcea grupuri de suporteri stelisti (culmea, din Ardeal !) au agresatdoua din autocarele noastre spargand geamurile cu pietre. Au urmat rafuieli intr-o benzinarie din Caciulata, si ancheta Politiei. Am fost nevoiti sa asteptam ore in sir clarificarea situatiei de catre o politie locala din care doar soldatul Svejk mai lipsea. In orice caz, ce parere poti sa ai despre niste studenti sibieni, din care unul student in Cluj, mari fani ai Stelei, care intorcandu-se spre casa au gasit interesant sa arunce cu pietre intr-un autocar in care se intorceau suporterii clujeni ? Ce fel de studenti sunt astia? Niste huligani din masina carora duduiau schelalaiturile celor de la BUG Mafia, expresie a scursurilor de care ziceam mai sus. Nu cred insa ca vor mai repeta ceea ce au facut, dupa rafuielile din benzinarie cu suporterii ceferisti.
Vineri seara vom vedea in ce masura acest esec a afectat moralul echipei, sper sa-si revina urgent, caci nu ne mai permitem nici o greseala de acum incolo.
Cam asta ar fi despre cea mai urata deplasare din acest campionat. In zilele viitoare, un articol despre tipologia suporterului stelist din Romania. Ce credeti despre suporterii stelisti? Sunt mai agresivi decat rapidistii, dinamovistii sau alti suporteri? Astept sugestii, opinii si pareri la cefi@kvsc1907.ro
29 februarie 2008
Obiectivul Cupa Romaniei este tot mai aproape de indeplinit dupa meciul dificil de joi seara, impotriva unei formatii cu "fatza" de Liga 1 indiscutabil. Urmeaza semifinalele, unde cu putina sansa putem evita Unirea Urziceni, clar cel mai tare adversar ramas. Astfel ca se arata foarte probabil inca o deplasare la Piatra Neamt in aceasta primavara, dupa cea din 15 martie din campionat, pentru finala Cupei ce va fi in 10 mai. Dupa un meci in care n-am stralucit deloc, am fost iarasi foarte eficace, inscriind la practic singura ocazie clara. A mai avut si Sandberg o ocazie mare, cand s-a trezit neasteptat cu mingea la 6 m singur cu portarul dar n-a stiut sa speculeze avantajul.
In ce priveste meciul din Ghencea, razboiul declaratiilor continua, intrand in lupta si WC Tudor cu ineptiile sale, care alaturi de Adrian Paunescu, Gyuri Funar si Gigi Becali formeaza patrulaterul extremismului romanesc in Romania anului 2008. De data asta trebuie laudate reactiile lui Horia Ivanovici si Gheorghe Cartianu in "Fanatik show"-ul de ieri, care au pus punctul pe i in ce priveste articolul respectiv.
Mirel Radoi, el megacapitano din Ghencea afirma ca CFR e un lider de conjunctura in prima liga. Da ce nu-i de conjunctura, Mirele ? Steaua cand a castigat Cupa Campionilor in 86 nu a prins o conjunctura favorabila, cand dupa 4 dueluri impotriva unor echipe ca Honved, Vejle, Kuusysi Lahti si Anderlecht a ajuns in finala ? Da, Mirel are dreptate, inca suntem zero in Europa, dar totul are un inceput, nu? Ce era in Europa Grecia in 2002-2003 ? O echipa medie spre buna si a reusit sa castige Campionatul European. Sau Turcia a ajuns in semifinalele Mondialului din Coreea. Asta este, fotbalul se schimba, unele echipe cad temporar sau definitiv (vezi Nottingham Forest, dubla castigatoare a CCE in 1979 si 1980, azi in liga 3 engleza) altele urca in top. Cine a auzit de Rosenborg pana acum cativa ani ? Ca sa nu mai zic de fotbalul din Turcia care a progresat incredibil in ultimii 10-15 ani, avand astazi in Fenerbahce o echipa de top ce a invins superb pe Sevilla. Unii nu vor sau nu pot sa accepte schimbarile din jurul lor, ce sa-i faci... Ce-i drept, ne-am cam facut de ras in confruntarea cu Anorthosis, dar numai noi putem spala rusinea printr-o evolutie remarcabila in Liga Campionilor. Si totusi nu suntem zero, de vreme ce totusi am reusit sa eliminam in Intertoto pe Athletic Bilbao si Saint-Etienne, pierzand onorabil in finala cu Lens. Oricum eu imi doresc ca Steaua sa intalneasca la toamna pe Anorthosis in turul 3 preliminar al Champions League, ceea ce nu-i imposibil deloc, Anorthosis fiind cvasi-campioana, iar Steaua avand ceva sanse la locul 2... De fapt conditia asta din urma va fi cel mai greu de indeplinit :)
In incheiere sa speram ca vom face un meci mare duminica, sa jucam bine ca la Timisoara si sa marcam ca in meciul cu Craiova. HAI CFR !!!
27 februarie 2008
Febra meciului Steaua - CFR cuprinde incet-incet intreaga mass-media romana, care are ce scrie saptamana asta. Intoxicatiile si diversiunile de tot felul au inceput deja demult, Argaseala a auzit de la Bucuresti cum conducatorii CFR-ului au primit sfaturi de "a da la picioare", patronului Stelei ii e frica azi de tusieri, maine ii va fi frica de centralul Brad Pitt caruia i se va descoperi o verisoara unguroaica, vineri se va teme ca ploaia va strica gazonul si Steaua va fi dezavantajata, iar pe sambata va scoate asul din mineca, reamintindu-si de Kosovo (de care pun pariu ca n-a auzit niciodata pana duminica trecuta) si va chema la lupta pe toti romanii impotriva ungurilor. Evident unii vor musca momeala, lasandu-se fraieriti, pentru a cata oara oare de ciobanul din palat, uitand ca ii doreau si ii doresc plecarea de la echipa. Muresan le raspunde ca avalansa cererii de bilete la stadionul Ghencea se datoreaza prezentei viitoarei campioane, desigur CFR agitand si mai mult spiritele miticilor.
Mare mirare astazi in Pro Sportul de azi: suntem catalogati nici mai mult nici mai putin decat "GALACTICI" !!! Am citit si am crezut ca nu vad bine, ma asteptam sa vad ceva despre Raul, Messi sau Ronaldinho. Dar nu, articolul se referea la CFR . Sa inceapa deja linguselile ?
25 februarie 2008
Peste 10.000 de spectatori iubitori ai fotbalului si ai CFR-ului in ciuda frigului patrunzator au venit sambata seara sa-si incurajeze favoritii in primul "razboi" al anului. Si au avut parte de ceva spectacol dar si de emotii, datorita jocului nu prea convingator al favoritilor, indeosebi in prima parte a meciului. S-au vazut clar erorile defensive, in primul rand ale lui Dorsin si Hirschfeld, dar nici Sousa nu a prins o zi prea fericita. Sambata a fost pentru prima data probabil cand stadionul a "sarit in aer" la aflarea vestii ca U a invins in Giulesti. O victorie ce ne permite sa ne distantam din nou la 8 puncte de locul secund cu 14 etape inainte de final. Craiovenii au dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca la capitolul civilizatie au ramas in urma rau de tot si si-au dat in petec atacand fortele de ordine si jandarmii.
Tusierul ce a iritat permanent tribunele clujene prin semnalizarile sale nu a fost nimeni altul decat Florentin Mudura, "victima" lui Ganea. Vazandu-l pe viu mai-mai ca incep sa-l inteleg pe Ganea si reactia sa. Centralul Istvan Kovacs s-a descurcat in general bine, desi in unele momente s-a vazut ca presiunea pusa asupra persoanei sale l-a cam afectat si a incercat sa multumeasca pe toata lumea, desi asa ceva nu e posibil. Daca si dupa un meci castigat cu 4-1, fara penalty, fara gol din offside, cu un eliminat in ulimele 10 minute cand meciul era deja jucat (3-1) mai poate acuza cineva arbitrajul, atunci mi-e clar ca lumina zilei ca asta e argumentul principal al neputintei celorlalti. Cel mai usor e sa acuzi arbitrajul, pe nimeni nu-l doare gura s-o faca, mai ales cand nu trebuie sa plateasca pentru cele afirmate. Caci avem o federatie si o liga profesionista fara reguli clare sau daca exista reguli atunci nu sunt respectate. Prin urmare oricine poate zice ce vrea, iar publicul larg inghite ca prostul tot ce i se serveste. La marele public nimeni nu se gandeste, pe el nimeni nu-l protejeaza. In meciul de sambata din Premier League Birmingham-Arsenal a avut loc o accidentare groaznica: un fundas al gazdelor i-a rupt piciorul brazilianului Eduardo de la Arsenal. Postul de televiziune englez ce efectua transmisia a reactionat in cateva secunde si nu a dat nici o reluare de la teribilul accident. Desi meciul a fost intrerupt 8 minute pe ecran apareau alte imagini decat cele cu faultul dur al englezului de la Birmingham care a fost de altfel eliminat. Si toate acestea pentru protectia publicului si/sau minorilor ce urmareau meciul pe micile ecrane. In schimb in Romania nu exista asa ceva: pe toate site-urile de sport de duminica la loc de cinste este fotografia groaznica a nefericitului accident. O fotografie ce-ti intoarce stomacul pe dos si iti provoaca greata. Pentru ca la noi publicul nu conteaza.
Doliu national pe micile ecrane imediat dupa infrangerea Stelei la Iasi. Ivanovici saracul cu greu isi ascundea lacrimile, cred ca au folosit aia un kg de pudra sa i le ascunda. Multumim Iasiule, multumim Banel !
22 februarie 2008
Gata, s-a terminat cu asteptarea ! Incepe campionatul, speram cu totii primul campionat castigat de CFR ! Nu va fi usor returul, dar poate tocmai de asta fructele victoriei vor fi mai dulci. Cine va fi cel mai tare va invinge, asa trebuie sa fie. In ce priveste echipa de start suporterii nostri inclina spre urmatoarea:
Stancioiu - Tony, Cadu, Sousa, Panin - Dani, Leao, Culio, Semedo, Trica - Fabbiani. Au mai fost nominalizati: Fredy, Dubarbier, Peralta, Jose, Nuno Claro, Dorsin
Ma rog, antrenorul decide si raspunde de evolutia jucatorilor. Daca va fi cum s-a scris ca va fi returul antrenorilor atunci n-am emotii caci Andone e clar mai bun decat Lacatus. Daca insa va fi returul butoanelor si scandalelor de arbitraj atunci orice se poate intampla... Noi ce putem face? Doar sa ne sustinem cat mai puternic si in numar cat mai mare echipa, sa cantam si sa-i incurajam, sa fim cu adevarat al 12-lea jucator, mai activi ca pana acum. In mai putin de 2 luni jumatate campionatul va fi deja gata si speram sa pregatim intrarea Clujului si Ardealului in Champions League ! HAI CFR !!!
21 februarie 2008
Gazeta sporturilor in cautarea unui titlu cat mai incitant pe ziua de azi titreaza cu litere de-o schioapa:"Arunca vedeta din tren" speculand faptul ca 5 jucatori de la CFR au cartonase galbene si in eventualitatea in care vor mai incasa un galben cu Craiova vor pierde derby-ul cu Steaua. E vorba de Tony, Panin, Cadu, Muresan si Culio. Dupa filozofii interminabile despre cartonasul galben (ce este, cum se acorda, de parca am fi toti tampiti si acum am descoperi fotbalul) intr-un coltisor de pagina iese si adevarul la iveala: faptul ca degeaba ar lua galben ca tot ar juca cu Steaua si asta pentru ca joi vom juca in Cupa cu Brasovul... Deci intr-un fel chiar ar fi bine sa ia galben sa stea cu Brasovul, decat cu Steaua.
Referitor la prevederile noii legi privind violentele pe stadioane, un aspect destul de negativ dupa parerea mea: cel legat de lipsa jandarmeriei pe stadioane si inlocuirea cu firme locale de securitate. Macar jandarmeria era cam la fel pe toate stadioanele, are niste reguli clare, ceea ce nu cred ca pot spune despre firmele private de pastrarea ordinii. Ne vom trezi cu cine stie ce firme-fantoma, gen GG Protect, Turcu Guard sau Pinalti Security si-atunci sa vezi ce siguranta o sa fie pe stadioane.
19 februarie 2008
Astazi reincepe fotbalul mare, un fotbal in care ne dorim sa intram si noi din toamna, Champions League. Sa privim meciurile, unul mai "adevarat" ca altul si sa analizam unde ne aflam acum si cat mai avem de parcurs. O relaxare mai buna decat aceste meciuri de Champions League inainte de inceperea campionatului nici nu putea exista. Sa-i lasam pe miticii "nostri" sa se certe in continuare la Fanatik Show sau mai stiu io pe ce post si sa savuram fotbalul adevarat in serile de azi si maine. In alta ordine de idei, Mihai Mironica, vechiul nostru preten il considera in Pro Sportul de azi pe Fabbiani - cea mai ilustra tzeapa a fotbalului romanesc. Si continua intr-un ritm ametitor cu catalogarile: Shrek - Capcaun - Amantulluigranata - Caftangiu de noapte. Baiatul asta e bolnav rau, saracul, se plictiseste de moarte. Da sa-l vedeti cum se va gudura pe langa ai nostri cand vom juca in Champions la fel ca altii... ca asa-s astia, niste lingai fara coloana vertebrala, se pliaza dupa cum le dicteaza stapanul...
13 februarie 2008
Turneul din Cipru iata se incheie astazi cu ultimul meci in compania unei modeste echipe din Bulgaria, locul 15 in campionatul tarii vecine. Un bun prilej pentru ultimele retusuri in vederea meciului cu Craiova de saptamana viitoare. Iata ca timpul a trecut mai usor cu aceste amicale in care am avut ocazia sa ne vedem favoritii si sa discutam, sa facem si sa refacem echipa de start, sa ne enervam pe nereusitele noastre, dar si sa exclamam uneori la golurile superbe inscrise. Am ajuns unde ne-am dorit, suntem pe primul loc, sa dea Domnul sa ramanem acolo, desi nu ne va fi usor sa facem fata invectivelor si intoxicatiilor de tot felul ce le putem citi si vedea peste tot. Din fericire multi dintre jucatorii nostri nu inteleg prea bine scandalurile din presa si-si vor face bine datoria in continuare. In primele 5 etape ale returului avem un singur meci mai greu, cel din Ghencea, in rest cu Craiova, Buzaul si Farul acasa si in deplasare la Piatra Neamt nu ar trebui sa ne puna mari probleme. Asta daca vom reusi sa pastram acelasi joc bun din tur. Pe Cupa Romaniei nu as insista prea mult, mai ales ca dupa numai 3 zile vine meciul cu Steaua; daca as fi in locul lui Andone as introduce echipa a 2-a in Stefan cel Mare... In ce priveste atacurile ciobanului eu cred ca si le-a calculat bine si asta asteapta: un razboi ca la usa cortului, spre deliciul presei, dar conducerea CFR_ului nu i-a dat prea mare atentie din fericire. Becali asta doreste, o polarizare totala, intaratarea suporterilor ca sa aduca lumea la stadion la meciul cu CFR. Si se pare asta va obtine: un stadion plin, o atmosfera ultra-ostila clujenilor, singura lor sansa de a ne invinge. Ramane sa vedem cum vor gestiona ai nostri aceasta problema.
Atacantul cu creier de furnica, Ciprian Marica, mare dinamovist a declarat ca-si doreste ca Steaua sa ia titlul, de fapt oricine numai CFR-ul nu. Motivul: ca am avea prea multi straini si nu-i place lui. Nici mie nu-mi place de figura lui crispata, cat de cum joaca, cred ca s-au lamurit si nemtii, desi mult le-a mai trebuit: in 17 meciuri in Bundesliga a marcat ... 2 goluri, reusind sa duca pe locul 10 campioana en-titre a Germaniei. Ii urez mult succes in lupta pentru evitarea retrogradarii de care ii desparte cam atatea puncte cate ne despart pe noi de Steaua...
Jos palaria pentru dl. Radu Paraschivescu la Specialul de pe Sport.ro de aseara, care l-a pus la punct foarte bine pe conducatorul Stelei. In coltul opus Horia Ivanovici care se lauda salivand ca emisiunea Fanatik de luni a avut cel mai mare rating, datorita prezentei in emisiune a lui Becali.
11 februarie 2008
Sigur ca amicalele pregatitoare nu au importanta prea mare inaintea sezonului dar totusi mi s-a parut cam mult ca eram condusi la un moment dat cu 3-0 de Otelul Galati in finala turneului din Cipru. Si o alta echipa ar fi stiut fara indoiala sa tina de un asemenea rezultat. Semnalul de alarma ce trebuie tras e in privinta apararii, care e departe de performantele din tur. Probabil ca dupa aceste meciuri Andone s-a mai lamurit si va renunta deocamdata la varianta Sandberg - Dorsin in favoarea variantei castigatoare din tur: Sousa - Panin. Nici cu portarul nu sunt multumit, Nuno Claro (nefolosit nici un minut cin Cipru!) si Stancioiu fiind in opinia mea mai potriviti in acest moment pentru buturile noastre. In atac eventual Dubarbier poate reprezenta o solutie, dar nu ca titular deocamdata. Speram ca antrenorul nostru sa aiba inspiratia sa aleaga cea mai buna varianta in functie de adversar si in plus avem mare nevoie sa ne pastram jucatorii valizi pentru retur, fara accidentari, caci altfel va fi enorm de greu (vedem de-abia acum cat de mult conteaza absenta lui Didi, dar daca ar fi sa ni se mai accidenteze Semedo sau Tony, ar fi dezastru...)
Pana la meciul cu Craiova mai sunt 12 zile si va propun sa facem o echipa probabila pentru acest prim meci: 11 titulari + 3 rezerve. Vineri 22 februarie voi publica preferintele voastre si sa vedem in ce masura acestea se vor potrivi cu echipa ce-o va trimite Andone pe teren. Trimite echipa ta prin e-mail la adresa cefi@kvsc1907.ro !
Dupa parerea mea echipa ce-ar trebui folosita impotriva Craiovei e urmatoarea: Nuno Claro (Stancioiu) - Tony, Cadu, Sousa, Panin - Dani, Trica (Leao), Culio (Dubarbier), Manuel Jose - Semedo, Fabbiani
8 februarie 2008
O victorie de moral, absolut meritata a baietilor nostri, in urma unui meci presarat cu numeroase ocazii. Puteam inscrie lejer 5-6 goluri, dar n-a fost sa fie, Fabbiani fiind campionul ratarilor, secondat de Dani. Stancioiu s-a evidentiat si el scotand doua trasoare de la distanta ale ucrainenilor. Am remarcat jocul mult imbunatatit al lui Trica si forma excelenta a lui Manuel Jose, autorul unui gol superb. Am avut si ceva emotii la cazatura lui Semedo in careu, dar din fericire pantera si-a revenit rapid si a ramas acelasi pericol permanent pentru apararea adversa. Ar fi fost chiar pacat sa nu fi castigat acest meci dupa cum a decurs jocul, iar presiunea noastra din final a avut rezultat Trica fiind faultat clar in careu si Cadu a transformat penalty-ul cu siguranta. Astfel vom juca sambata la 3 finala turneului in compania noii echipe a lui Cipri Deac, Otelul Galati intr-un meci televizat in direct.
Presa inflameaza cu buna stiinta atmosfera dintre CFR si Steaua in vederea meciului de peste 3 saptamani, exagerand peste masura o discutie intre Pepe si Fabbiani, care cica "ar fi sarit la gatul columbianului daca nu era gardul despartitor", ceea ce din imaginile prezentate nu reiese in nici un fel. Mi-a placut reactia verbala a lui Fabbiani in fata camerei de luat vederi: "Cine vorbeste de mine, un betiv? " Arata-le, Fabbiani in Ghencea la columbienii astia ca intotdeauna Argentina a fost peste Columbia si da-le vreo 2 boabe sa se mai linisteasca!
Fraza zilei: in cronica meciului CFR-Dnepr pe site-ul www.sport.ro apare urmatoarea fraza: " Clujul a fost spionat de antrenorul secund al Stelei Pedrazzini care si-a indeplinit cu brio misiunea. " Adica cum ? Trebuie felicitat Pedrazzini ca a reusit sa vada tot meciul sau de ce?
7 februarie 2008
Astazi jucam cel mai greu meci de pana acum din Cipru si suprinzator dupa cum scrie presa nu vom alinia jucatorii de baza. Astfel Cadu, Fabbiani, Tony si Semedo se pare ca nu vor incepe meciul pe teren, ci probabil vor fi introdusi dupa pauza. Dnepr e o echipa multinationala cu mai multi internationali ai Rusiei si Ucrainei (Gusev, Vorobey, Rotan), dar si un argentinian, un brazilian si sa nu-l uitam pe Ionut Mazilu. Deci o echipa valoroasa ce ocupa locul 1 in Ucraina la finalul turului, in dauna celor 2 mari echipe Sahtior si Dinamo Kiev. Sa speram ca vom face un meci bun, probabil Andone vrea sa testeze echipa pentru meciul de cupa cu Brasovul ... Dupa meciul nostru, pe acelasi canal tv putem lua lectii de dans latino de la Latino Steaua avandu-i protagonisti principali pe Dario si Pepe din Moreni.
Contrar asteptarilor vom debuta in campionat sambata seara impotriva Craiovei, au decis-o ieri televiziunile, Kanal D renuntand sa considere CFR- Craiova ca prima optiune si preferand meciul Stelei de la Iasi... Ma rog, asta e , dar ce ne facem ca vom juca cu Buzaul vinerea seara, pentru prima data in acest campionat cand jucam vinerea. Numai noi si Ceahlaul ce mai jucam vinerea :) Ciudate modificarile astea fata de turul campionatului. Dar daca suntem buni si vrem sa luam campionatul trebuie sa batem oricand jucam, n-avem de ales.
6 februarie 2008
Meciul de ieri ne-a demonstrat tuturor ca jucatorii adusi inca sunt departe de integrare in mecanismul existent al echipei. Poate doar Hirschfeld a demonstrat cate ceva desi nu a prea avut multe mingi de aparat. In schimb, Dorsin a cam gafat pe stanga, Peralta pare prea "moale", iar Ruiz si Dubarbier nu si-au prea gasit locul pe teren. Timpul trece si iata nu avem inca o solutie pentru inlocuirea lui Didi, iar Trica este din nou de nerecunoscut. Mai sunt numai 3 sau 4 meciuri amicale pana la meciul cu Craiova si sincer nu prea avem motive de optimism inca. Mai multe concluzii insa dupa meciul cu Dnepr, care se anunta cel mai greu din acest turneu.
4 februarie 2008
Acum ca i-am vazut pe baieti cum joaca parca ne-au mai linistit putin pe toti care n-am vazut precedentele 2 meciuri din Turcia. Ieri am vazut un CFR combativ, dornic de victorie, cu un joc ca intr-un meci oficial, nu de alta dar in meciurile astea se cam castiga locurile de titular... Peste medie mi s-au parut Culio, Manuel Jose si Semedo, iar ca dezamagire Trica. Insa e mult prea devreme sa tragem concluzii, sa asteptam sa vedem si urmatoarele meciuri.
1 februarie 2008
Am intrat in luna cea mai scurta din an si peste 3 saptamani reintram "in paine" cu totii, bucurati-va de aceste 3 saptamani de liniste, ca va urma cea mai fierbinte primavara din istoria fotbalului romanesc... Azi baietii merg in Cipru in al doilea cantonament, toti cu exceptia lui Dorsin, Deac si se pare Cadu (invoit...cine stie de ce). Cei de la canalul steaua.ro au ajuns la concluzia ca totusi e mai bine sa transmita meciurile CFR-ului ca sa ne poata studia jocul in vederea meciului direct de peste o luna. Nu va multumim si speram sa apara totusi un canal de sport echidistant care sa le faca concurenta la increzutii astia. De 24 de ore site-ul sport.ro titreaza cu litere de-o schioapa si cu n-spe semne de exclamare " Liderul nu da nici un jucator la nationala, iar Steaua 5 !!!!" Fenomenal ! Incredibil, dar adevarat! Pai ce sa facem daca Piturca & Becali Brothers nu au nici un interes sa-i convoace pe Trica, Panin sau Gabi Muresan ? Pe Nesu pot sa-l convoace chit ca e eterna rezerva la Steaua...
Ieri in Gazeta Sporturilor mare anunt mare : Rapid mai da o lovitura ! Chiar ma gandeam oare pe cine au cumparat, cand-colo era vorba de Marius Constantin care cica ar fi curtat de marea echipa FC Moscova, de care nu cred ca a mai auzit cineva pana ieri. Deci sa dai lovitura inseamna nu ca ai cumparat un jucator bun ci ca-ti pleaca ! Si cu cit iti pleaca un jucator mai important, cu atat e mai mare lovitura ! Asa ceva numai in Romania se poate . Cum numai in Romania se poate sa scrie pe frontispiciul unui ziar de sport "SINGURUL ZIAR CU BANI IN TALON" !!! Asta da ziar de sport ! Bravos !
CEFI
